În 2026, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) acoperă integral costul sejururilor la tratament balnear pentru anumite categorii de pensionari, în timp ce alți seniori achită doar o parte din preț. Sejururile durează până la 16 zile și includ cazarea, masa și procedurile medicale.
Cine primește biletele fără să plătească
Legea 360/2023 prevede că anumiți pensionari, alături de alte persoane cu drepturi speciale, pot obține bilete la tratament balnear decontate integral de stat.
În această categorie intră pensionarii de invaliditate, veteranii, văduvele de război, adulții cu handicap și victimele accidentelor de muncă sau ale bolilor profesionale. Biletele se acordă în condițiile stabilite de lege.
Reducere de preț pentru ceilalți pensionari
Prin Casa de Pensii, și alți români pot merge la tratament balnear la tarife avantajoase. În cazul lor, statul suportă doar o parte din costul biletului, iar cuantumul decontării se stabilește pornind de la două elemente: cât de redusă este pensia și cât costă sejurul.
Ce include un sejur
Din cele maximum 16 zile ale unui sejur, 12 sunt rezervate procedurilor medicale. Pe lângă cazare și masă, pachetul decontat de CNPP cuprinde proceduri de recuperare fizică, precum și alte beneficii care diferă de la o locație la alta.
Pașii pentru obținerea unui bilet
Pensionarii interesați completează o cerere, disponibilă pe site-ul Casei de Pensii, pe care o depun apoi la casa teritorială de pensii. După publicarea rezultatelor, cei acceptați trebuie să prezinte documentele solicitate de autorități pentru a încheia procedura.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 360/2023, biletul de tratament balnear are o durată de 16 zile, iar gratuitatea este prevăzută explicit pentru pensionarii de invaliditate incluși în programul de recuperare.
Numărul biletelor și categoriile care le primesc gratuit, în baza legilor reparatorii, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.
Sunt alese stațiuni cu condiții groaznice, probabil nu au mai fost renovate din comunismul.