„Ilie Bolojan, ai ajuns prim-ministru prin munca tuturor PNL-iştilor! Declaraţia domnului Bolojan de ieri, dintr-o întâlnire publică, spune mai mult decât pare. Mintea sa este încă la alegerile prezidenţiale, devenite o obsesie politică, deşi nimic nu îl recomandă pentru o asemenea miză.
Printre altele, şi în context, el spune că degeaba au fost finanţaţi cei peste 3.000 de primari şi aleşi judeţeni, parte din PNL -, pentru că oamenii au votat la prezidenţiale cu un candidat anti-sistem. Adică, nici Ciolacu, nici Ciucă şi nici Crin Antonescu nu au fost aleşi de popor, în ciuda finanţărilor şi a sprijinului politic acordat primarilor”, spune Alin Tişe pe Facebook, potrivit News.ro.
Preşedintele CJ Cluj arată că „de aici începe eroarea fundamentală, poziţionându-se şi el într-un “fel de anti-sistem”, prin confundarea politicii cu prezidenţialele şi uitarea meritelor partidului care te-a propulsat”.
„Domnul Bolojan introduce artificial un conflict între aleşii locali, parlamentari şi alegerile prezidenţiale ignorând tocmai realitatea care l-a adus la conducerea Guvernului României. Să nu uităm: aleşii PNL au câştigat alegerile locale, au muncit pentru rezultatele parlamentare şi au contribuit decisiv la obţinerea guvernării şi a funcţiei de prim-ministru de către dl. Bolojan.
„A-i desconsidera pe aleșii locali înseamnă a uita cie te-a ridicat”
Tișe afirmă că preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni „sunt coloana vertebrală a partidului”, iar fără ei, fără organizaţii şi fără mecanismul politic al PNL, nici funcţia de prim-ministru nu ar fi fost obţinută. „Iar acum, tocmai cei de la care ai plecat sunt trataţi ca o problemă?”, precizează Alin Tişe.
Potrivit liberalului, ”a-i desconsidera pe aleşii locali înseamnă a uita cine te-a ridicat iar a uita acest lucru spune multe despre caracter, loialitate şi respectul faţă de propria echipă”.
„Dragi colegi liberali, PNL nu poate fi partidul unui singur om, al unei singure ambiţii sau al unei obsesii prezidenţiale. PNL este partidul oamenilor care muncesc în comunităţi, care îşi asumă victorii şi înfrângeri şi care ţin partidul în viaţă între alegeri.
Nu acceptaţi ca munca dumneavoastră să fie minimalizată, iar rolul dumneavoastră să fie şters din istoria succeselor partidului! Un lider adevărat îşi respectă echipa, nu o culpabilizează. Îşi recunoaşte rădăcinile, nu le taie. Iar un partid puternic nu se construieşte prin dezbinare, ci prin respect, solidaritate şi recunoaşterea meritelor fiecăruia.”, mai spune liderul de la Cluj.
Acesta este de părere că PNL trebuie să rămână „un partid al echipei, nu al orgoliilor personale”. „Pentru că nimeni nu ajunge singur în vârf şi nimeni nu poate conduce durabil întorcând spatele celor care l-au ridicat!”
Citește și
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Un tradator.
La jilava ,pe cand Bolojane?
munca romanilor, ca voi sunteti cu USL ul.
Va mai amintiti de ostasul luminii, de stolojan, de catu, de crin si cati si cati!
Noi ne amintim de fiecare tradare si fiecare magarie, asa ca sa va dati binisor la umbra lui Bolojan…
Sa fie sacrificat porcul !
… prin munca penelistilor basisti, mai ales, curgeau apele pe ei de a secat Dunarea !