Alegeri cu răni deschise în Israel

Israelienii merg la urne, astăzi, într-un scrutin cu impact major, unii spun istoric, nu doar în plan intern dar și pentru întreaga regiune. Nu pentru că o înfrângere a premierului Benjamin Netanyahu ar schimba prioritățile de securitate ale Israelului, ci pentru că ar putea schimba metodele.

Fotografia celor mai recente sondaje, înainte de scrutin, arată o cursă extrem de strânsă între blocul Netanyahu și tabăra principalelor partide de opoziție, în care s-a remarcat în campania electorală ca personaj politic atipic, geneeralul Gadi Eisenkot. Aceași fotografie a opțiunilor reflectă o țară marcată de diviziuni politice și de abordare, în special a temei ccentraale – securitatea.

În schimb, fotografia nu va fi clară decât în momentul rezultatelor oficiale, în ce privește jumătatea de milion de votanți care a crescut cu război extins, de-a lungul a 3 ani, până să aibă astăzi dreptul să voteze pentru prima dată.

În sondajul publicației Yedioth Ahronoth, 16% dintre tinerii care votează pentru prima oară au spus că vor alege formațiuni de extremă dreapta, iar în alt sondaj, trei sferturi dintre tineri se declară de dreapta sau de centru-dreapta.

Mitul invincibilității

Un prim mit va fi verificat la acest scrutin – cel al supraviețuirii politice a lui Benjamin Netanyahu, premierul cel mai longeviv în funcție din istoria Israelului, un politician care a pornit conservator și pe parcurs a ajuns la extrema dreaptă, inclusiv prin alianțe cu formațiuni care în general fuseseră considerate nefrecventabile.

Scrutinul legislativ este marcat de chestiunea securității, mai mult decât oricând, deși în plan secund fermentează probleme economice nerezolvate și agravate de conflictele deschise în regiune.

În mod inconfortabil pentru cel mai rezilient politician din istoria Israelului, memoria colectivă încă este marcată, astăzi, de dezvăluirile de luna trecută, în presă, că Netanyahu ar fi fost avertizat de Emiratele Arabe Unite și de Egipt în 2023 că urma să aibă loc un atac de amploare al Hamas iar premierul ar fi ignorat informația. Tot în seama lui Netanyahu este pusă și reacția greoaie a forțelor de securitate israeliene, în primele ore ale atacului Hamas.

Rămâne de văzut ce impact va avea asupra votului și manifestația organizată acum câteva zile de asociația familiilor ostaticilor și victimelor Hamas din 7 octombrie care a cerut, din nou, o comisie independentă de anchetă care să arate cine a fost de vină pentru dezastrul de securitate tradus în masacru acum 3 ani.

Este semnificativ că premierul Netanyahu a refuzat, în timp ce liderul partidului de opoziție Yashar, Gadi Eisenkot a promis, în caz de victorie, că această comisie va fi înființată, adică exact ce vor, 70% dintre israelienii chestionați pe această temă într-un recent sondaj.

Referendum asupra identității

Gadi Eisenkot a încercat în campania electorală să transforme acest scrutin în mai mult decât un referendum asupra rămânerii sau plecării de la putere a lui Benjamin Netanyahu. Liderul Yashar a insistat că scrutinul este de fapt un referendum asupra identității Israelului ca stat, în contextul în care, dacă nu chiar identitatea cel puțin percepția externă asupra țării a fost profund marcată de personalitatea și deciziile lui Netanyahu, mai ales în ultimii 3 ani.

”Acest scrutin este despre securitate, economie, educație dar mai ales despre identitatea Statului Israel și despre ce fel de Israel vrem, un stat evreiesc, un stat democratic, un stat liberal, tolerant, egalitarist” a declarat Eisenkot la o adunare electorală, cu trimitere la acuzațiile frecvente împotriva premierului în funcție că încearcă să limiteze puterea considerabilă a sistemului judiciar.

Un sistem judiciar cu care Netanyahu se confruntă de multă vreme, sub apăsarea acuzațiilor de corupție, și pe care criticii săi spun că vrea să îl schimbe din rădăcini, un sistem judiciar care este un poate ultim element identitar major al statului înființat în 1948 de seculariști de stânga.

Israelul este însă deja schimbat la 3 ani de la atacul Hamas, trauma ca mai profundă a statului modern care a făcut ca securitatea, oricum o preocupare majoră în mod identitar, să marcheze profund orice altă preocupare, până și în domenii ca educația.

La impactul asupra direcției țării se adaugă faptul că alegerile se desfășoară pe un fundal de conflicte fără concluzii finale, de la cel din Fâșia Gaza, la cel cu Hezbollah în Liban și la cel cu Iranul, în contextul în care, republica islamică este considerată inamicul public numărul unu al Israelului. Iar scrutinul stă poate cel mai mult în umbra Iranului pentru că israelienii știu că acest capitol este departe de a se fi încheiat, indiferent cine va fi viitorul prim-ministru.

Ce au de decis în această privință alegătorii este nu dacă se oprește lupta cu Iranul ci cum se va desfășura ea, în mod deschis și în forță, cum dorește premierul Netanyahu sau în subteran, cum se presupune că ar alege actuala opoziție.

Principalii jucători

Actualul premier Benjamin Netanyahu și-a imprimat comportamentul politic asupra statului, în ultimii ani, iar percepția publică externă pune egal între numele lui și cel al țării, inclusiv în ce privește contestările și criticile în creștere. Susținătorii săi îl numesc ”Regele Bibi” și ca un rege a avut cel mai lung parcurs ca premier dar unul marcat de trimiterea în justiție pentru corupție, un proces încă neterminat, și de mandatul de arestare pe numele său pentru crime de război și împotriva umanității în Fâșia Gaza, emis de Curtea Penală Internațională în 2024.

Efortul în acest scrutin este ca actuala coaliție dintre partidul Likud al lui Netanyahu, cele ultraortodoxe și cele de extremă dreapta conduse de Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich (ambii acuzați deseori în Europa de rasism și de comportament de tip fascist) să obțină suficiente voturi ca să rămână la putere.

Pe fondul scăderii constante în popularitate a Likud, Benjamin Netanyahu a creionat deja în campania electorală, varianta de a forma, tot el, un guvern de unitate națională.

Cum Israelul are o tradiție a coalițiilor de guvernare, necesare din cauza fragmentării accentuate a opțiunilor, Netanyahu pare pregătit fie să guverneze ca interimar mai multe luni, câtă vreme tabere negociază pentru majoritate sau chiar să forțeze crearea unui guvern de unitate națională, prin reluarea loviturilor asupra Iranului, o opțiune pe care o evocă tot mai des și președintele american, Donald Trump (care a apărut pe numeroaase afișe electorale ale lui Netanyahu și și-a proclamat oficial sprijinul pentru premierul israelian).

Alături de Netanyahu într-un viitor guvern sunt plasați, dacă formațiunile lor adună destule voturi, liderii de extremă-dreapta Bezalel Smotrich (ministru de finanțe) și Itamar Ben-Gvir (ministru pentru securitatea națională) celebri pentru declarații privind expulzarea palestinienilor din Fâșia Gaza și instalarea de coloniști evrei în loc și privind anexarea Cisordaniei, ambii fiind de altfel susținători ai coloniștilor și colonizărilor în Cisordania.

În tabăra Netanyahu sunt și două partide ultraortodoxe. Mulți ani cererile motivate religios ale ultraortodocșilor de exceptare de la serviciul militar au indignat opinia publică israeliană iar alianța premierului cu aceștia, mai ales în timp dee război, i-a atras critici furioase, pentru că ultraortodocșii sunt percepuți ca beneficiari fără contribuții ai unui stat pe care nu îl susțin nici militar dar nici prin muncă (numeroși israelieni le reproșează ultraortodocșilor că sunt asistați social).

Marocanul

Cu totul diferit de efervescentul Netanyahu este liderul partidului de centru Yashar. Gadi Eisenkot se profilează în armonie cu chiar numele partidului – ”Onest/Direct” și modul în care vorbește, calm și simplu i-a făcut pe unii comentatori să îl catalogheze drept ”non-politician”. El este perceput ca venit din afara încrengăturilor politice, un militar ajuns general, care și-a pierdut fiul în războiul din Gaza și care totuși vorbește despre Israelul toleranței, secularismului și democrației, fără să abdice, ba dimpotrivă, e peerceput ca intransigent în materie de securitate.

Campania electorală a fost marcată de o altă diferență între Eisenkot și celelalte figuri politice – faptul că provine din vechea comunitate evreiască din Maroc, cu origini umile, în puternic contrast cu afluența unor figuri marcante ale scenei politice israeliene. Tot în tabăra anti-Netanyahu sunt fostul premier Naftali Bennett (fost aliat al lui Netanyahu) de dreapta și Yair Lapid de centru dreapta ( și el fost premier și fost ministru de externe, după ce a lăsat în urmă o carieră de jurnalist). Cei doi au format un partid denumit ”Împreună”, care în campania electorală a promovat unitatea și revenirea la o stare de normalitate în țară, inclusiv din punct de vedere economic.

Guvern cu arabi sau război cu Iran

Dat fiind modul în care, cel puțin conform sondajelor, este distribuit votul israelienilor, fără ca vreuna dintre principalele tabere să adune cele 61 de locuri necesare pentru o majoritate, partidele care ar putea decide viitoarea coaliție de guvernare sunt formațiunile arabe care reprezintă cei 20% de arabi israelieni din totalul populației, deși atât tabăra Netanyahu cât și opoziția au declarat că nu vor forma vreo alianță cu partidele arabe.

Dacă adună cele 3,25 de procente necesare ca să intre în Parlament, un cuvânt de spus ar putea avea și partidul de centru-dreapta numit Rezerviștii și cel de dreapta Oamenii Israelului.

Conform legii în Israel, sondajele nu mai pot fi făcute publice în ultimele 3 zile de dinainte de alegeri iar o ultimă cercetare de opinie, arăta că opoziția ar aduna 52 din cele 120 de locuri ale Knesset-ului iar blocul lui Netanyahu 50. Dacă sondajele se confirmă, nu sunt excluse noi alegeri sau ca jucătorii viitorului țării și ai regiunii să fie  formațiunile arabe ori Benjamin Netanyahu va scrie, într-un fel sau altul, cu acțiune internă sau externă, o nouă pagină de manual de supraviețuire politică.