România, Ţinut Secuiesc

Author

De la jumătatea anului trecut, Traian Băsescu s-a transformat din preşedinte jucător în preşedinte pârâtor. Domnul Băsescu şi echipa sa de zgomot au umblat cu pâra pe la Bruxelles, susţinând că instituţiile statului de drept sunt în pericol. Procedând astfel, Traian Băsescu a pus într-o lumină proastă nu doar Guvernul României, ci întreaga Românie. Domnul Băsescu a devenit singurul preşedinte al unui stat european care-şi pârăşte ţara. Din dorinţa de a-şi păstra funcţia de preşedinte, Traian Băsescu s-a făcut preş în faţa liderilor Uniunii Europene.

Forţat de comportamentul preşedintelui României, Traian Băsescu, şeful Guvernului României, Victor Ponta, nu a spus nici pâs atunci când Jose Manuel Barroso i-a înmânat o listă cu indicaţii preţioase. Astfel, domnul Ponta a devenit singurul premier al unei ţări europene care, în văzul unei lumi întregi, s-a angajat să execute, întocmai şi la timp, ordinele preşedintelui Comisiei Europene.

Cu un astfel de preşedinte şi cu un astfel de prim-ministru, nu este de mirare că Uniunea Europeană a tăiat 9 miliarde de euro din bugetul care ar fi trebuit să fie alocat României pentru perioada 2014-2020.

Cu astfel de conducători, nu este de mirare nici că Ungaria îşi permite să-i solicite României să-şi schimbe Constituţia, astfel încât „statul naţional” să fie înlocuit cu „statul multinaţional”. Totodată, apare firească atitudinea Ungariei de a critica autorităţile de la Bucureşti pentru că nu le permit primarilor secui să arboreze drapelul Ţinutului Secuiesc. Deocamdată am scăpat ieftin, pentru că Budapesta ar putea să le ordone autorităţilor de la Bucureşti să confecţioneze steaguri ale Ţinutului Secuiesc şi să le arboreze pe toate instituţiile din întreaga ţară.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *