Afaceristul Alin Simota rămâne în arest

Omul de afaceri Alin Simota, fosta sa soţie şi fostul său bodyguard, Constantin Litera, precum şi alte cinci persoane, despre care procurorii susţin că au făcut parte dintr-o grupare infracţională organizată specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj, cămătărie, înşelăciune, rămân în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa a admis propunerea […]

Omul de afaceri Alin Simota, fosta sa soţie şi fostul său bodyguard, Constantin Litera, precum şi alte cinci persoane, despre care procurorii susţin că au făcut parte dintr-o grupare infracţională organizată specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj, cămătărie, înşelăciune, rămân în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa a admis propunerea […]

Omul de afaceri Alin Simota, fosta sa soţie şi fostul său bodyguard, Constantin Litera, precum şi alte cinci persoane, despre care procurorii susţin că au făcut parte dintr-o grupare infracţională organizată specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj, cămătărie, înşelăciune, rămân în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanţa a admis propunerea formulată de DIICOT privind prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale a celor opt inculpaţi.

Decizia nu este însă definitivă.

Finanţatorul clubului de fotbal Jiul Petroşani, Alin Simota, a fost arestat preventiv în 12 iunie, omul de afaceri fiind, potrivit DIICOT, liderul unei grupări infracţionale organizate deosebit de violentă.

Fosta sa soţie şi fostul bodyguard al lui Simota, cu care femeia s-a recăsătorit, au fost arestaţi preventiv cu o lună înainte, respectiv în 10 mai. Procurorii au extins urmărirea penală pentru Simota şi alte persoane ulterior arestării soţilor Litera.

Inculpaţii sunt acuzaţi că au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ale căror victime au fost oameni de afaceri din Hunedoara, o parte dintre aceştia fiind duşi, la muncă, în Libia.

Gruparea a acţionat în perioada 2007 – începutul anului 2011, conform anchetatorilor. În total, au fost identificate mai mult de zece părţi vătămate. Prejudiciul provocat prin activitatea infracţională este de peste 800.000 de euro.

Potrivit DIICOT, gruparea infracţională era organizată pe paliere de comandă şi execuţie, specializată în acte de violenţă, şantaj, cămătărie, înşelăciune etc.

„Se exercitau violenţe, persoanele erau răpite, erau duse pentru a se face presiuni asupra lor în diferite locuri. Dobânzile şi amenzile nu erau stabilite concret. Asta era specificul grupării. Totul era aleatoriu, părţile vătămate nu ştiau ce datorează decât ceea ce li se cerea. Sunt părţi vătămate care şi-au pierdut şi firmele, care au pierdut imobile sau sume importante de bani”, a menţionat, în iunie, procurorul şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Ioan Mureşan.

La solicitarea lui Simota, susţin procurorii, au fost executate mai multe acte de violenţă la comandă, răpiri şi şantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se află datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani sau pentru ca aceştia să-şi retragă memoriile şi plângerile formulate către diverse instituţii.

Tot astfel, un candidat pentru funcţia de consilier local a fost agresat, potrivit procurorilor, la solicitarea lui Simota, la rândul lui consilier local şi fost consilier judeţean, pentru că s-a opus unor cereri şi proiecte de lucrări solicitate de firmele pe care inculpatul le administra.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.