Domnu’ Dan şi complicii săi din politică şi televiziuni

Author

OPSPI a consideră că, în cazul privatizării Oltchim, Dan Diaconescu a săvârşit infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi de aceea a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instituţia care a organizat licitaţia pentru vânzarea a 54% din acţiunile combinatului chimic susţine că statul român şi opinia publică au fost induse în eroare „în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”.

Domnu’ Dan este un expert în infracţiuni de înşelăciune, dovadă fiind miile de ore de emisie în care le-a împuiat capul fanilor săi cu tot felul de lucruri senzaţionale, care într-un final s-au dovedit a fi nişte minciuni ordinare. Domnu’ Dan este pe cale să comită o nouă infracţiune de înşelăciune, una cu consecinţe mult mai grave decât în cazul Oltchim. Domnu’ Dan vorbeşte despre sacii cu bani pe care-i va descărca în buzunarele românilor, iar în baza acestor promisiuni mincinoase vrea să achiziţioneze cât mai multe procente din România la alegerile din 9 decembrie.

În această tentativă de înşelăciune, domnu’ Dan are şi complici. Este vorba despre Daniel Chiţoiu şi Remus Vulpescu, care i-au permis acestuia să se prezinte ca un om de afaceri care are soluţii miraculoase. Apoi, sunt Vasile Blaga, Adriean Videanu şi ceilalţi pedelişti care, cu gândul la viitoarea alianţă, lucrează la imaginea de om politic a domnului Dan. Şi, în fine, este vorba despre televiziuni. Despre acele televiziuni care îl invită pe cel care, în mod mincinos, se pretinde a fi jurnalist, dându-i acestuia posibilitatea să dicteze conţinutul editorial al emisiunilor.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *