„(…) Da, avea dreptate Maiakovski, acest Lenin viu e Partidul. Partidul continuă azi opera lui Lenin, el veghează asupra menţinerii păcii în lume, el a elaborat măreţul program.
Privim. Şi parcă vedem pe Lenin cu braţul întins peste capetele muncitorilor, soldaţilor, matrozilor – o mulţime imensă care se întinde până departe pe malul Nevei. (…) Fiii comuniştilor care l-au ascultat atunci pe Lenin găseau în textul Programului cea mai strălucită confirmare şi împlinire a ideilor sale: Comunismul care începe să devină faptă (…).
Ne întoarcem în ţară şi ne simţim puternici. Sântem fericiţi, ca şi întregul popor, ne încadrăm în aceeaşi mare familie cu oamenii sovietici, năzuim către acelaşi ţel luminos: comunismul!”(Marin Sorescu, „În ţara constructorilor comunismului”, „Viaţa Studenţească”, anul VI, nr. 15, 10 octombrie 1961, p. 5).
„(…) Nea Drăgan vorbeşte singur. Dragostea lui pentru seră a ajuns proverbială în tot satul. Datorită grijii lui au fost salvate iarna asta răsadniţele. Altfel, cum ar fi putut gospodăria să-şi poată îndeplini angajamentul de a mări sectorul legumicol la o suprafaţă de 30 ha. (…) Aici fiecare brigadă îşi are oamenii săi, care, sub supravegherea inginerului Constantin Goga, controlează puterea de germinaţie a seminţelor, tratează ovăzul cu azotat de amoniu, fac toate pregătirile în vederea campaniei care se va declanşa curând… spre cele 557 ha de porumb planificat să dea anul acesta 5500 kg boabe la ha, spre cele 553 ha de grîu de toamnă, 60 ha de sfeclă de zahăr, 72 ha de ovăz… într-o gasopodărie colectivă oamenii ştiu cu precizie ce-au de făcut” (Marin Sorescu, „Ferestre largi spre belşug”, „Viaţa Studenţească”, anul VII, nr. 7, 10 aprilie 1962, p. 1).
