Cotidianul.ro scria acum două săptămâni că Sidex a obținut curent ieftin de pe piața de energie pentru că oamenii puterii vor să șteargă urmele afacerii Alro. Practic așa zisa cumpărare de curent iefin de Sidex de pe piața de energie nu-i decât o mascaradă. Mai nou și furnizorii de energie au ajuns la aceeași concluzie. Menționăm că în afacerea cu energie sunt implicate nume importante din stat precum Elena Udrea, Traian Băsescu, Dorin Cocoş, Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Emil Boc.
Furnizorii de energie susţin că deciziile prin care statul a acordat tot felul de derogări producătorilor de energie pentru a încheia contracte controversate au distrus piaţa de electricitate, afectând inclusiv consumatorii, care sunt discriminaţi. Ei consideră că „cireaşa de pe tort” a fost decizia „Hidroelectrica” de a răspunde la oferta „ArcelorMittal Galaţi”, postată pe piaţa PCCB a OPCOM pe 29 decembrie, la un preţ de 130 de lei/MWh, cu 40 de lei/MWh sub media pieţei, scrie bursa.ro.
Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a declarat: „Nu ştiu şi nu pot să înţeleg de ce Hidroelectrica refuză să vândă pe PCCB o cantitate cât de mică de energie. Oficialii spun că decizia de a răspunde cererii Arcelor este una strategică şi că nu pierde nimeni din această tranzacţie. Dacă tot nu pierde nimeni şi se câştigă mai puţin şi tranzacţia este o decizie strategică, de ce s-au mai chinuit să facă acest contract aranjat pe bursa de energie? Aşa, şi-au bătut joc de bursă”.
Unii furnizori susţin că există metode transparente de a stabili astfel de strategii prin care se acordă un preţ preferenţial sau anumite facilităţi unei industrii, pentru o perioadă limitată de timp. Furnizorii mai consideră şocantă şi afirmaţia fostului director general al „Hidroelectrica”, Mihai David, potrivit căruia compania a vândut energia unui mare consumator eligibil şi nu a dorit să o comercializeze către furnizori pentru că aceştia o speculează.
Întrebat cum comentează afirmaţia domnului David, Jack Cutişteanu, directorul „Petprod”, furnizorul care a oferit un preţ mai mare de cumpărare pentru o cantitate similară ca cea ofertată de „ArcelorMittal Galaţi”, ne-a declarat: „Afirmaţia este, evident, tendenţioasă. Am urmărit cu atenţie bâlciul declaraţiilor şi explicaţiilor cu privire la acest contract şi concluzia mea este că statul a dorit să piardă, prin această tranzacţie aranjată, peste 70 de milioane de lei. Nu există niciun motiv rezonabil pentru încheierea contractului atât timp cât Petprod a oferit un preţ mult mai mare de cumpărare pentru o cantitate similară.Nu este viabilă nici explicaţia că a fost realizat un coş < beton > la un preţ foarte avantajos pentru acest contract”.
Domnul Cutişteanu ne-a menţionat că achiziţia energiei în mod transparent, la un preţ foarte avantajos, nu permite specula pentru că marja de negociere este mică. În plus, clienţii „Petprod” sunt, de asemenea, mari consumatori: „Eu nu sunt de acord cu sprijinul unei anumite industrii prin preţul energiei. Agenţii economici trebuie trataţi egal, indiferent din ce industrie fac parte. Energia hidro este vândută preferenţial şi, mai nou, am văzut că şi complexurile energetice vând energie direct către consumatori eligibili, nu se ştie la ce preţ, în afara pieţei OPCOM. Foarte gravă este şi decizia statului de a exporta energie, la un preţ mic, tot în lipsa unor licitaţii. Asta înseamnă că sprijinim industriile altor ţări. Nu mai bine făceam aceste pachete la preţ avantajos şi le vindeam în ţară, ca să ajutăm industria noastră?”.