Prefectul de Vâlcea i-a numit „invalizi” pe elevii care se înghesuie zilnic în maşina şcolară

Nu mai puţin de 27 de copii din Vâlcea se înghesuie zilnic într-o maşină şcolară stricată, cu frâna distrusă şi fără inspecţie tehnică. O bombă pe roţi, o spun chiar şoferul şi primarul. N-au însă cui să se plângă. Prefectul le cere oamenilor să nu ceară altă maşină, să se plimbe ca „invalizii” dintr-o parte […]

Nu mai puţin de 27 de copii din Vâlcea se înghesuie zilnic într-o maşină şcolară stricată, cu frâna distrusă şi fără inspecţie tehnică. O bombă pe roţi, o spun chiar şoferul şi primarul. N-au însă cui să se plângă. Prefectul le cere oamenilor să nu ceară altă maşină, să se plimbe ca „invalizii” dintr-o parte […]

Nu mai puţin de 27 de copii din Vâlcea se înghesuie zilnic într-o maşină şcolară stricată, cu frâna distrusă şi fără inspecţie tehnică. O bombă pe roţi, o spun chiar şoferul şi primarul. N-au însă cui să se plângă. Prefectul le cere oamenilor să nu ceară altă maşină, să se plimbe ca „invalizii” dintr-o parte în alta.

27 de copii din satul Fundătura se urcă în rabla şcolară cu 17 locuri, să meargă şase kilometri zilnic. De câteva luni, de când şcoala din satul lor s-a desfiinţat, ei trebuie să meargă la Vlădeşti. Maşina trebuia casată, nu mai are nici asigurare, nici licenţă de transport, nici inspecţia tehnică.

„Eu n-aş transporta cu aşa ceva dacă aş avea copil. N-am încredere în acest microbuz”, a spus şoferul Cristian Bornea, citat de Realitatea.net.

„Aştept ca un ministru, cineva, să înţeleagă că situaţia este disperată”, a precizat primarul din Fundătura, Sorin Ghiţă.

Prefectul însă, le cere oamenilor să nu solicite o altă maşină. „Nu cred că ar trebui privită cu uşurinţă dorinţa unora de a fi mutaţi ca invalizi de la o şcoală la alta pe roţi”, a spus prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu.

Răspunsul autorităţilor i-a dezarmat şi pe profesori şi pe părinţi. Nu mai îndrăznesc să spere la rezolvarea situaţiei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.