În Piaţa Unirii din Iaşi, la ora 11.30, de ziua Unirii Principatelor Române, jandarmii se plimbă agale cu mâinile ascunse la spate, pe ritmuri de muzică populară. Scrutează mulţimea cu privirea şi formează cercuri de conversaţie atunci când nu au motiv de nelinişte. Doar trei dintre ei, poziţionaţi după gardurile metalice ce-au stat între mulţime şi statuia lui Alexandru Ioan Cuza, au tresărit atunci când un bătrân cu ochii albiţi a strigat : „Este o ruşine ce a făcut aceste nemernic de Simirad!”.
Descumpănit, cu braţele bălăngănindu-i-se pe lângă corp, bărbatul i-a privit şi el cu ură şi mi-a zis doar atât: „Ce s-a întâmplat astăzi aici este o ruşine pentru poporul român, pentru ţara aceasta care abia se mai ţine. Băsescu şi-a bătut joc de noi, Simirad şi-a bătut joc de ieşeni. După ce a vorbit primarul nostru, nemernicul acela a intervenit şi a zis că e, chipurile, dezamăgit” şi scuipă nervos. „Să-i fie ruşine!”, repetă obsesiv. „Nu vă mai spun nimic, nu are rost să mai vorbim, îţi vine să îţi pui ştreangul la gât” şi îşi întoarce spatele. Cei trei jandarmi mă măsoară din cap până în picioare cu tupeu.
Oamenii se plimbă agale ori stau grupaţi câte trei-patru şi discută aprins. „Am urlat oleacă, spăla-i-ar morga să-i spele” îmi zboară pe lângă urechi. „Ai fost de l-ai «felicitat» pe Băsescu?” întreabă o femeie cu păr cârlionţat. „L-am «felicitat», da, să aibă noroc în viaţă” îi răspunde şi râde un bărbat pântecos.
Îşi fac poze cu telefonul sau cu aparatul alături de actorii îmbrăcaţi în straie de epocă. Majoritatea sunt oameni de vârsta a treia sau bătrâni, doar un grup mai restrâns de tineri cu tricolorurile ridicate în aer chicotesc în cor.
Mitingul din visele preşedintelui
„Eu am venit aici pentru ziua Unirii, mie nu îmi pasă de Băsescu!” îmi spune răspicat Ion Butnaru, un bărbat de vreo 45 de ani, înfăşurat într-un palton gri cu gulerul năclăit. „A fost o zi proastă, nu s-a sărbătorit deloc aşa cum trebuia. Dar nici oamenii ăştia nu putea să stea cu braţele în sân, este dreptul lor de a reacţiona. Mă aşteptam oarecum la o asemenea situaţie, deşi ştiam că mitingul pensionarilor urma să înceapă la ora 13.00 în faţa Prefecturii”. N-a fost să fie. Dinspre mulţime au străbătut, în momentul primirii onorului din partea Gărzii Militare, huiduieli şi înjurături: „Ieşi afară javră ordinară”, „Hoţii” sau „Demisia”.
„Cum să fie altfel, dacă nivelul de trai este atât de scăzut, lumea este din ce ăn ce mai sugrumată, se taie din pensii?” mă întreabă Ion Butnaru. Un alt bărbat, cu părul alb ascuns sub o căciulă verde, completează: „E un singur om care dictează şi toţi ascultă de el, şi Securitate, şi Poliţie şi Guvernul şi toţi căţeii din judeţ, indiferent de culoarea lor politică”. În jurul nostru se adună, încet-încet, alţi bărbaţi cu frunţile încruntate. „Dacă ajungi să tai pensiile oamenilor, păi ăsta este un bun câştigat! Dacă el a visat noaptea ceva, a doua zi aplică în practică, dar ei adună acum bani pentru viitoarea campanie electorală” aud din spate.
„Da, da! PDL la ora actuală este sub 10%, dar să vedeţi cum o să crească aceste procent în campania electorală, cum cumpără ei oamenii cu găleţile şi cu banii, o să ajungă la 20-25%. Păi nu aşa au făcut anul trecut? Aşa au băgat ţara în criză. Au luat toţi banii. Au crezut că o să cadă, apoi, golanii n-au căzut” se întoarce domnul Butnaru. Ţara merge înapoi, Traian Băsescu ne-a minţit pe toţi, a promis şi nu a făcut nimic, oamenii sunt obosiţi şi supăraţi.
O horă „acră”
Frustrările cresc atunci când vine vorba de Hora Unirii, dansul care cândva nu era doar pentru „vedete”. „Eu n-am putut să întru, chiar dacă am vrut. Au pus gardul ăsta şi gata, fă-ţi cruce, nu mai treci de el şi de jandarmi” şi nea Mihai, un bărbat zglobiu, cu obrajii rumeni, mustaţă şi burtă, mă priveşte indignat. În alţi ani, ieşea în piaţă cu inima „plină de bucurie”. Se băga în horă, mai stătea la vorbă cu prietenii, „simţeam că era sărbătoare”. Numai nu azi. „Când veneam înainte se făceau nişte hore minunate. Cred că e prima dată de la Revoluţie când e aşa de sărăcăcios şi mi s-a acrit, nu mai vin, vă zic. Pe vremea lui Ceauşescu, matale nu ai de unde să ştii, aici era o horă şi o veselie de simţeai cum îţi tresaltă inima”. Acum se simte urmărit de „mutre acre”. A decis, nu va mai veni.
De pe strada Lăpuşneanu ajunge la noi aroma de cârnaţi. „Ho, iaca, au început să împartă fasole şi vin fiert. Uitaţi cum îşi iau viteză toţi naivii care îl vor mai vota pe hoţul ăsta. E clar, Băsescu e preşedintele cârnaţilor!”.
