Păcatele mele de necredincios! Nu pot să cad pe spate la dezvăluirile fostului şef de vamă Marius Ungureanu fără să mă întreb, ce şi mai ales cine se ascunde în spatele său? Datoria noastră de jurnalişti, cel puţin pentru mine, este să controlăm toate găluştele fierbinţi aruncate de propagandiştii puterii spre a le trimite mai departe cu puterea unor proiectile sau chiar bombe. Asta şi fac de fiecare dată când Marinarul inundă piaţa publică a României cu tot felul de poveşti, aiureli, promisiuni sau iepuraşi scoşi din pălărie. Sau Guvernul, mare amator de fonfleuri. Datoria noastră este să le pipăim pe toate, să le cântărim şi să le redăm publicului la adevărata lor valoare şi greutate.
Cu o asemenea privire am urmărit şi lansarea la Realitatea TV a unei confesiuni cu paltonul în cap, făcută undeva la Ghermăneşti. O cucoană cu voce de fiinţă care ţi-ar lua şi gâtul, şi portofelul, numai să-i faci o ofertă, ne-a anunţat că soţul sau amantul ei i-ar fi dat nişte bani lui Marica pentru a face împreună o firmă de comisionare în vamă. Super! O afacere sau o găinărie? Încă n-a dovedit nimeni nimic! Şpagă, ciubuc sau golăneală? Antreprenori, bandiţi sau patrioţi de tranziţie? În câteva ore cazul a devenit corupţie şi grupare mafiotă. Măi să fie! De la o poştă au început să se vadă urmele laboratoarelor de manipulare ale serviciilor secrete. Era clar că se derula operaţiunea „pârlirea şi sacrificarea porcului de Marica-gură spartă”. Incomod şi gălăgios, Marica o fi fiind şi posesorul unor nevindecabile bube-n cap. Tot el este titularul unei enorme aberaţii – stingerea unei revolte a funcţionarilor de la Finanţe doar în baza unui gentlemen’s agreement. Dar dincolo de toate, să-l faci placa turnantă a corupţiei din România mi se pare prosteşte de exagerat. Asta aşa, ca să nu ne mai uităm la Falcă, Blejnar, Bogdan Dragoş, Robert Rusu şi toată gaşca de colectori ai PDL. De fapt, Marica a fost pârlit cu mult fum şi cu multă muzică pentru a nu vedea mai departe, spre Guvern şi spre preşedinte.
Cine zice şi cine dovedeşte? Un vameş plecat din Vamă (mai corect, Vama Giurgiu) prin 2003, unul Ungureanu, considerat de mulţi un soi de cărăuş al lui Dinu Vamă. Cu acesta şi cu vreo încă doi-trei de la Vama Expoziţii, toţi trăgeau nişte chefuri de se cutremura tot nordul Bucureştilor. Şi cu mai cine? Cu directorul de la Supraveghere, generalul de securitate Ion Stoica, pe vremea lui Dinu Vamă mai lucra unul. Era un chelios cu ochelari fumurii şi cu voce ascuţită, tipică personajelor de dinaintea lui ’89 şi care deţinea rolul de director de personal. Prin el se făceau numirile, detaşările. Şi omul se numea Vasile Lincu. Încă nimeni nu i-a cercetat dosarul acestui sindicalist specializat mai nou în linşarea unor adversari ai sindicatului său şi ai puterii.
Cu aşa montaj literar artistic pus în scenă de unii care aveau o faţă de exact contrariul şi cu o biografie ce nu poate fi ignorată, eu nu pot să înghit o făcătură atât de grosolan manufacturată.
Asta doar aşa, ca să nu vedem că de la Cotroceni iese un fum din ce în ce mai gros şi mai negru!
