Criza euro: Portugalia este pierdută, privirile se îndreaptă spre Spania

„Portugalia se scufundă. Nu va putea să reziste mai mult decât până la finalul lui martie. Este un lucru pe care pieţele financiare l-au înţeles deja, dar acum este înţeles şi de miniştrii de Finanţe ai UE”, declară un înalt oficial UE pentru Euractiv.

Criza euro: Portugalia este pierdută, privirile se îndreaptă spre Spania

„Portugalia se scufundă. Nu va putea să reziste mai mult decât până la finalul lui martie. Este un lucru pe care pieţele financiare l-au înţeles deja, dar acum este înţeles şi de miniştrii de Finanţe ai UE”, declară un înalt oficial UE pentru Euractiv.

Portugalia va deveni în mod aproape inevitabil a treia ţară din zona euro care va apela la un imprumut din partea UE şi FMI, scrie Euractiv.com, citând surse din rândul înalţilor oficiali europeni.

„Portugalia se scufundă. Nu va putea să reziste mai mult decât până la finalul lui martie. Este un lucru pe care pieţele financiare l-au înţeles deja, dar acum este înţeles şi de miniştrii de Finanţe ai UE”, a declarat sursa.

În acest context, ministrul de Finanţe al Germaniei, ţară a care a contribuit cel mai mult la împrumuturile acordate Greciei şi Irlandei, a declarat că Berlinul este gata să ajute si Portugalia, cu condiţia adoptării unor reforme structurale, precum reducerea pensiilor. Într-un interviu pentru Nikkei, Wolfgang Schauble a mai adăugat că Germania vrea să afirme spiritul solidarităţii în zona euro şi să prevină răspândirea problemelor economice în Spania.

„În ultimele luni, în zona euro a existat sentimentul că Portugalia va apela la un împrumut. Această stare nu s-a schimbat, iar state precum Germania fac presiuni pentru ca decizia împrumutării să fie luată. Există un consens că, în lipsa unei schimbări dramatice în finanţele portugheze, această ţară va merge pe urmele Irlandei şi Greciei”, a declarat un oficial UE, citat de „Wall Street Journal”.

„Pieţele nu cred că măsurile pe care guvernul de la Lisabona le-a luat până acum sunt suficiente. Deci mă aştept ca împrumutul sa vina mai degrabă curând decat mai târziu”, a mai spus oficialul citat de „Wall Street Journal”.

Statele din zona euro au creat, în mai 2010, un mecanism de salvare a economiilor muribunde cu ajutorul împrumuturilor. Statele UE au contribuit la acest mecanism cu 440 de miliarde de euro, Comisia Europeană cu 60 de miliarde de euro, iar FMI cu 250 de miliarde de euro. Grecia şi Irlanda au apelat deja la această Facilitate Europeană pentru Stabilitate Financiară. Grecia a primit 110 miliarde de euro, iar Irlanda 80 de miliarde.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.