Vicepreşedintele american Joe Biden a sosit, marţi, la Moscova pentru o vizită de două zile care face parte dintr-un turneu care include Finlanda şi Moldova, ţări foarte diferite din punct de vedere economic, dar apropiate de statutul lor neutru.
Joe Biden se va întâlni miercuri cu preşedintele Dmitri Medvedev, iar joi cu premierul Vladimir Putin. Washingtonul a fost nevoit să sublinieze că vizita lui Biden nu urmăreşte să aducă un sprijin lui Dmitri Medvedev pentru prezidenţialele din martie 2012, după ce presa rusă a lansat această ipoteză, scrie Ria Novosti.
Şeful departamentului pentru Rusia şi Eurasia din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA, Michael McFaul, a declarat că vizita lui Biden se va axa doar pe relaţiile bilaterale, în special pe cele care privesc legăturile economice.
O temă delicată a vizitei este cea legată de sprijinul american pentru aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, sprijin care este însă insuficient. Venirea la putere a unui regim prorus la Kiev nu a eliminat veto-ul pentru aderarea Rusiei. Cu trupe ruse staţionând pe teritoriul naţional, Georgia este statul care ar putea nărui speranţele Rusiei, candidată de 17 ani la intrarea in OMC. SUA au subliniat că nu vor juca rol de mediator între Moscova şi Tbilisi, însă analiştii consideră că regimul lui Mihail Saakaşvili va avea de pierdut în cazul unei opoziţii obstinate faţă de aderarea Rusiei. „Riscă să pară că ei sunt problema. Georgia riscă să se izoleze”, spune un analist citat de „New York Times”.
Vicepreşedintele SUA va vizita, joi, Skolkovo, un Silicon Valley în varianta rusească, situat în apropierea Moscovei. În trimpul vizitei sale din 2010 în SUA, preşedintele Medvedev a vizitat Silicon Valley şi a vorbit despre proiectul omolog din ţara sa.
Joe Biden a sosit la Mosvova venind de la Helsinki, unde a întreprins o vizită de o zi. Aici a discutat cu preşedinta Tarja Halonen şi premierul Mari Kiviniemi, cărora le-a mulţumit pentru sprijinul acordat în Afganistan, unde Finlanda are 200 de militari sub comanda NATO. Stat pentru care neutralitatea a fost o garanţie a stabilităţii şi prosperităţii în imediata vecinătate a Rusiei, Finlanda se află foarte aproaope de o aderare la NATO. Partdidul Coaliţiei Naţionale, condus de actualul ministru de Finanţe, are prima şansă la alegerile din aprilie, mergând pe o platforma pro-NATO. Chiar dacă va face parte din viitorul guvern, această formaţiune nu va putea iniţia procesul de aderare până în 2012, la finalul mandatului Trajei Halonen, care se opune iniţiativei.
Ultima etapă a vizitei lui Biden este una de şase ore în Moldova, ţară pe care Tony Blinken, consilierul pe securitate al vicepresedintelui a remarcat-o drept o sursă de inspiraţie în regiune pentru munca depusă la construirea democraţiei şi liberalizarea pieţei. Vizita are loc la 20 de ani de proclamarea independenţei faţă de URSS, mai arată Blinken.