Berlusconi vrea să separe profesia de judecător de cea de procuror

Încolţit de justiţia italiană printr-un proces de fraudă fiscală şi unul în care este acuzat de relaţii sexuale cu o minoră, premierul Silvio Berlusconi poate fi salvat de o nouă reformă constituţională. Legea, care este acum dezbătuta de parlamentari, prevede separarea profesiei de judecător şi a celei de procuror. Magistraţii vor trebui să aleagă la […]

Încolţit de justiţia italiană printr-un proces de fraudă fiscală şi unul în care este acuzat de relaţii sexuale cu o minoră, premierul Silvio Berlusconi poate fi salvat de o nouă reformă constituţională. Legea, care este acum dezbătuta de parlamentari, prevede separarea profesiei de judecător şi a celei de procuror. Magistraţii vor trebui să aleagă la […]

Încolţit de justiţia italiană printr-un proces de fraudă fiscală şi unul în care este acuzat de relaţii sexuale cu o minoră, premierul Silvio Berlusconi poate fi salvat de o nouă reformă constituţională. Legea, care este acum dezbătuta de parlamentari, prevede separarea profesiei de judecător şi a celei de procuror. Magistraţii vor trebui să aleagă la începutul carierei pe care dintre aceste doua profesii o vor îmbrăţişa.

Criticii lui Berlusconi cred că premierul doreşte să-i pedepsescă astfel pe magistraţi, o castă foarte influentă în Italia anilor ’90. „Este o reformă iniţiată din motive ideologice şi resentimente mai mult decât o reformă care să ducă la buna desfăşurare a proceselor”, declară pentru Reuters senatoarea Anna Finnocchiaro, membră a Partidului Democrat, de centru-stânga.

Ministrul Justiţiei, Angelino Alfano, consideră însă că procurorii şi acuzaţii trebuie să se afle pe acelaşi nivel, doar judecătorii fiind deasupra lor. „Pentru ca judecătorii să fie deasupra, ei nu trebuie să fie colegi cu procurorii. Credem ca pentru a ajunge aici trebuie să separăm cele două cariere. Profesiile de judecător şi procuror sunt doua lucruri diferite”, spune Alfano.

„Dacă un medic face o greşeala în sala de operaţii, el este responsabil, iar cetăţeanul îl poate da în judecată. Dacă un magistrat face o greşeală care aduce atingere libertăţii individuale, cetăţeanul poate să-l dea în judecata pe magistratul care a greşit”, mai spune Alfano. Ministrul, în vârstă, de 40 de ani s-a remarcat la începutul mandatului său, în 2008, prin legea care îi poartă numele, declarata neconstituţională un an mai târziu. În 2008, imediat după revenirea la putere a lui Berlusconi, Alfano a iniţiat o legea prin care preşedintele Italiei, preşedinţii celor două camere şi premierul erau declaraţi imuni, iar procesele în care erau implicaţi erau suspendate pe durata exercitării mandatului, indiferent de natura faptei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.