Săptămâna trecută, în emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3, am încercat să acreditez ideea unei garanţii din partea opoziţiei. Pe vremea unei corupţii dezlănţuite, coordonată din chiar instituţiile statului şi din vârful piramidei de putere, românii nu-şi pot permite să susţină necondiţionat un transfer de putere către o altă forţă politică. Înainte de a credita o nouă grupare, indiferent care este aceasta, este necesară o anume garanţie care să asigure stoparea derapajelor de astăzi. În fond, după 1990, de fiecare dată electoratul a mizat pe schimbare, cu convingerea că abuzurile puterii nu se vor repeta şi la urmaşii acesteia. Aproape de fiecare dată a fost mult mai rău! Poate că doar în perioada naivilor şi amatorilor ţărănişti corupţia să nu fi atins asemenea cote alarmante şi o asemenea degradare a prestaţiei din instituţiile statului. Săptămâna trecută, ipoteza mea s-a lovit de negaţia categorică a analistului Bogdan Teodorescu. De două ori în câteva minute, acesta a subliniat inutilitatea unor asemenea garanţii. Ba socotind înlăturarea actualei puteri drept scop esenţial al vieţii publice şi politice, Bogdan Teodorescu a acreditat ideea că încercarea de a obţine sau a construi un pachet de garanţii morale ne-ar putea pricopsi tot cu puterea pedelistă.
Subiectul merită mai multă atenţie decât două replici aruncate în fugă într-o emisiune de televiziune. Nu mă gândesc că Bogdan Teodorescu ar reprezenta şi interesele unor politicieni pe care îi consiliază şi nu-mi trece prin cap gândul că el ar respinge asemenea garanţii pentru a nu se bucura de fructele puterii atunci când opoziţia va câştiga. Departe de orice asemenea gând sau măcar ironie!
Ne aflăm în faza unui blocaj politic păgubos pentru economie, pentru percepţia României şi pentru calitatea vieţii politice. Puterea comite abuzuri scandaloase iar opoziţia mormăie sau îşi freacă palmele. O blegeală în discurs şi atitudine, reduse doar la o ţăcăneală televizată (şi aici Bogdan Teodorescu socoate că ţăcăneala televizată a celor doi lideri este comunicare, deşi ea nu-i creşte de nici un fel în sondaje!), nu face decât să lase actualei puteri spaţiu pentru o redresare.
De ce opoziţia nu protestează cu adevărat şi nu încearcă mobilizarea electoratului? Explicaţia mea este extrem de simplă! Vulnerabilităţile actualei puteri au fost şi vulnerabilităţile opoziţiei atunci când ea a stat în fotoliile profitabile. E logic că acum este îngăduitoare cu toate scandalurile de corupţie pentru simplul fapt că se poate trezi admonestată pentru isprăvile sale sau ar putea fi pusă la colţ în situaţia unei victorii. Doar n-o să urle Adrian Năstase la afacerile lui Videanu? Cu Dan Radu Ruşanu, cu Andrei Chiliman şi cu Vlad Moisescu, cu Viorel Hrebenciuc şi cu Miron Mitrea sau Liviu Dragnea, cu Radu Mazăre sau cu Marian Oprişan nu ne putem aştepta la o guvernare mai curată. Ba dacă luăm în calcul matrapazlâcurile transpartinice ale unor pesedişti şi liberali, chiar nu putem să ne aşteptăm la o guvernare onorabilă şi nici la o diminuare a corupţiei. Ba cu un Vlad Moisescu la Cotroceni (insul se vede deja consilier prezidenţial de mare importanţă) sau cu Andrei Chiliman la Primăria Bucureştilor, trebuie să ne pregătim de catastrofe asemănătoare sau de proporţii şi mai mari.
Pornind de la cele petrecute în două decenii de buimăceală şi hoţie politică, eu nu mai cred într-un sprijin electoral acordat doar pe baza fanteziilor şi a promisiunilor de altădată. O nouă putere nu poate veni decât cu o schimbare radicală a prestaţiei politice. Iar aceasta nu poate avea decât o bază etică. Altfel ne putem trezi într-o situaţie chiar mai cumplită decât cea de astăzi. Or, o asemenea ipoteză obligă la o schimbare de macaz. Nu vorbărie şi promisiuni salariale, ci garanţii cum România n-a mai încercat niciodată!
Abia aşa am putea spera că o adevărată schimbare va avea loc! Nu doar una de putere, ci o alta, mult mai importantă, de comportament, de răspundere şi de devotament civic.
