Săptămâna trecută am trăit un soi de Kafka amestecat cu Conan Doyle. Mă căuta Fiscul. Şi, când voiam să mă lămuresc, apărea ceva nou. Când am spus că vreau să citesc un proces-verbal şi apoi să văd dacă îl semnez sau nu, mi s-a spus, din păcate altceva e mai rău. Trebuie să luăm măsuri! Am mai păţit-o cu Fiscul şi în urmă cu câţiva ani. Mă căutau nişte doamne ca să plătesc impozitul restant pe salariu. Nici o problemă, plătesc! Când? Mâine! Bine, noi vă aşteptăm pentru că sunteţi omul cu cel mai mare salariu din Capitală. Plătesc, doamnă, plătesc, dar departe de mine un asemenea salariu! Am rupt plicul. Aveam de plată pentru anul precedent cam 500.000 de euro. Am încremenit şi sistemul meu de irigaţie a început să funcţioneze. M-a tăiat transpiraţia. Brusc, am încercat să-mi recompun salariul. Aşa mult am câştigat? Şi în timp ce mă înecau sudorile am realizat. Era absolut imposibil. Le-am spus, am verificat, au înţeles. Era o greşeală grosolană de calculator. În câteva zile, după o recalculare, situaţia s-a lămurit. Aveam de plată o sumă cu adevărat rezonabilă.
Credeam că şi de data aceasta va fi la fel. Verifică, controlează, încheiem socotelile şi plătesc. Nici vorbă! Din comportamentul unui şef de birou am înţeles presiunea nebună. Mi-au dat o hârtie să mă prezint la Fisc în 15 martie. Pe 10 martie aveam deja process-verbal de măsuri asigurătorii (un soi de sechestru provizoriu) şi un proces-verbal cu o TVA restantă la plată. Suma era evident estimativă. Cu penalizări cu tot. De marţi până vineri seara, fără să pot verifica şi confrunta ceva, eram ras, tuns şi frezat, cu apartamentul blocat. S-a lucrat peste program pentru a duce la îndeplinire un ordin. Sâmbătă eram deja şi subiect de presă. În „Evenimentul zilei” (săracii de ei, aşa de devotaţi preşedintelui şi preacinstitului George Constantin Păunescu!) mă sunau şi de la „Kamikaze”, iar pe cei de la Dinu Patriciu îi durea stomacul să afle ce cred eu despre o restanţă fiscală. Nu despre patronul lor şi despre cele câteva sute de milionae de dolari pentru care Patriciu şi Rompetrol trimit România prin Kazahstan. Mă rog, Patriciu s-a făcut băiat cuminte. A luat frica de răcoare şi acum face propagandă pentru iniţiativele guvernului Boc. Am înţeles repede! Fiscul are nevoie de bani. Pe cei care circulă pe lângă buget şi curg spre partid şi spre mahării acestuia nu-i poate colecta. Sorin Blejnar n-are de unde să plătească diferenţele de taxe pentru casa sa subevaluată din Str. Petre Creţu nr. 10. Videanu, Blaga, Elena Udrea, Iulian Tudor, Cocoş, Poteraş, Negoiţă, Mantale şi ceilalţi muncesc pentru un guvern calic. Să plătească artiştii, cântăreţii, sculptorii, inventatorii şi comentatorii de televiziune. Să se înveţe minte! Din viteza cu care am fost executat pe cifre estimative am priceput un singur lucru. Că i-am atins şi pe Udrea, şi pe Cocoş, şi pe Iulian Tudor, şi pe Traian Băsescu şi toată gruparea politico-financiară din PDL. Aplicarea legii cu fermitate, după 5 ani de nepăsare, nu era decât un mod de a mă face să tac sau să o las mai moale.
Drept care, sarcina unora de a mă terfeli şi de a mă determina să tac m-a făcut să iau o hotărâre. Plătesc toate sumele pe care statul mi le pretinde. Şi le dovedeşte! Luni m-am înregistrat ca plătitor de TVA. Miercuri sau zilele următoare, când îmi eliberează „Certificatul fiscal de înregistrare în scopuri de TVA”, achit datoriile. Când se termină calculul penalizărilor, le plătesc şi pe acestea.
Plătesc şi eu o taxă pe libertatea de exprimare în regimul Băsescu! Dar nu tac!
Ce fac ceilalţi? În cazul meu, graba nebună de săptămâna trecută a fost pentru a mă scoate în faţa clasei şi a telespectatorilor. În acelaşi timp, Fiscul se pregăteşte să aplice una dintre cele mai absurde şi inutile măsuri izvorâte din mintea lui Sorin Blejnar. La 100.000 de lei, un om plătit corect pe drepturile de autor încasează 124.000. Respectivul plăteşte mai departe 24.000 lei şi cu asta basta. Rămâne tot cu 100.000. Toţi cei care au fost plătiţi pe legea drepturilor de autor au acum o enormă problemă. Din cauza faptului că Fiscul nu a ştiut cum să aplice legea, vor plăti TVA şi penalizările. Mai ales 5 ani de penalizări. Urmează o adevărată nebunie. Ordinul 2605 din 21 decembrie 2010 (al Ministerului Finanţelor Publice) stipulează şi aplicarea de măsuri asigurătorii chiar înainte de stabilirea obligaţiilor finale. Pe unii oameni îi aşteaptă o dramă. Pe alţii, o nebună tocare de nervi. Cine are curajul să ia drumul proceselor cu statul? Cine plăteşte? Doar adversarii puterii? Ce trucuri va aplica Blejnar pentru a recupera TVA? Ca în cazul motoarelor pentru Guineea? Ca Baaklini şi Iulian Tudor?
Artişti şi intelectuali români, ANAF vă pregăteşte o dramă născută numai din incompetenţa sa şi din sărăcia Guvernului debilizat de aceiaşi oameni.
Post-scriptum: Ştiu nenumăraţi oameni aflaţi în aceeaşi situaţie. Cei mai mulţi tac şi aşteaptă. Nu zic nimic şi speră să fie iertaţi. Capul plecat, vorba ceea…
