Oamenii de ştiinţă sunt gata să scape omenirea de numeroasele fobii existente. De exemplu, oamenii care suferă de acrofobie (teamă de înălţime) vor putea să ia o pastilă şi să urce apoi liniştiţi în vârful turnului Eiffel, pentru a admira Parisul, notează cotidianul rus Utro, potrivit Agerpres.
Nu este primul an când oamenii de ştiinţă lucrează la elaborarea unui medicament contra fobiilor. După toate probabilităţile, principalul element din compoziţia viitorului medicament îl va constitui cortizolul.
Un recent studiu desfăşurat pe 40 de pacienţi suferinzi de acrofobie a relevat că utilizarea de cortizol, alături de terapia zilnică obişnuită, dă rezultate uimitoare.
Jumătate dintre participanţii la experiment luau cortizol, iar cealaltă jumătate – placebo. După aceasta, cei testaţi erau aşezaţi în faţa unui simulator virtual, care mima mişcarea rapidă într-un lift deschis de mare viteză. În acelaşi timp, numeroase transmiţătoare fixate de pielea persoanelor testate înregistrau oscilaţiile de tensiune, ale ritmului cardiac şi ale secreţiilor glandelor sudoripare.
Pacienţii care luau cortiozol au încetat în numai o lună de zile să se teamă de călătoriile cu liftul virtual. ‘Ei au demonstrat o diminuare semnificativă a îngrijorării acute în timpul în care situaţia generatoare de fobie acţiona virtual asupra lor’, subliniază unul dintre autorii studiului, neurologul Dominique de Quervain de la Universitatea Basel, Elveţia.
Acesta nu este primul studiu pe marginea efectelor cortizolului, subliniază Utro.
Recent, psihiatri din SUA au desfăşurat teste pe soldaţi. Ei au creat pentru persoanele testate situaţii stresante şi au studiat apoi comportamentul lor. Persoanele tinere cărora le fusese injectat cortizol nu se temeau de nimic şi se comportau în extrem de curajos.