Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, este „domnul”, „omul cel mare” din dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa, a spus, marţi, procurorul Gheorghe Bocşan la instanţa supremă.
„Deşi acesta a mai fost arestat şi în cazul Baaklini, şi eliberat doar după trimiterea în judecată, observaţi că imediat la eliberare s-a dispus interceptarea telefoanelor acestuia, primul telefon dat de către acesta nefiind dat la soţie sau la copii, ci inculpatului Ţiripan (Valentin Ţiripan – asociat la SC Container Clearance Services SRL şi administrator la SC Alvalexino SRL), ca să-i spună să-şi continue nestingherit activitatea”, a spus procurorul Gheorghe Bocşan în faţa completului de cinci magistraţi de la instanţa supremă care a judecat contestaţiile celor 28 de persoane arestate în acest dosar.
Despre percheziţiile informatice făcute în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa, procurorul a precizat că ele au scos deja la iveală informaţii interesante, precum aceea că asociaţia senatorului Mircea Banias şi a fratelui acestuia Emil Banias a primit mii de produse contrafăcute de la depozitele Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea.