Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat, miercuri seară, că, pentru următoarele prezidenţiale, „problema fundamentală s-ar putea să fie, la un moment dat, cine preia doctrina Băsescu”, ale cărei elemente sunt, între altele, suveranitate efectivă şi lupta împotriva corupţiei.
„În arhitectura sistemului politic românesc, şeful statului nu are cum să nu fie o locomotivă pentru partidul cu care colaborează. Eu ştiu că mulţi oameni de la PDL vorbesc de locomotivă, uitând că preşedintele Traian Băsescu a fost şi rămâne o locomotivă, reprezentând nu doar un candidat şi un om politic ofensiv şi cu mesaj, ci şi un sistem de idei. Eu cred că, din punctul ăsta de vedere, s-ar putea să nu observe faptul că preşedintele Traian Băsescu reprezintă o doctrină în sine”, a declarat, la TVR Info, Valeriu Turcan.
Declaraţia acestuia a fost făcută în urma întrebării referitoare la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, potrivit căruia nu vor mai exista locomotive electorale.
citeste mai mult pe realitatea.net