Premierul Boc a dat asigurări sâmbătă că nu este nicio problemă că modificările la Statutul PDL au fost depuse la tribunal mai târziu, spunând că termenul de 30 de zile fiind unul de recomandare, şi a subliniat că partidul funcţionează conform legii şi Constituţiei.
Emil Boc le-a spus tinerilor PDL să se stea „liniştiţi” şi să nu dea importanţă procesului ce a fost deschis în vederea radierii formaţiunii. Boc a explicat că modificările statutare au fost depuse în instanţă şi că, deşi s-au depăşit cele 30 de zile pentru această procedură, trebuie să se ţină cont că acest termen are doar valoare de recomandare.
Viorel Rînghilescu, care se intitulează preşedintele fondator al Partidului Democrat, cere în instanţă radierea PDL din Registrul Partidelor politice deoarece nu a depus la Tribunalul Bucureşti în termenul legal modificările efectuate Statutului partidului la congresul din mai.
Potrivit legii partidelor politice, orice modificare a Statutului şi programului unui partid se comunică Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile. Legea mai prevede că dacă aceste modificări nu au fost depuse la timp sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării Statutului, ministerul Public va cere Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului respectiv şi radierea din Registrul Partidelor politice.