Nici bine n-a apucat Nokia să-şi strângă calculatoarele, şurubelniţele şi ciocanele de lipit de la fabrica din judeţul Cluj, că Guvernul a şi anunţat că are firme care să-i ia locul. Nu două sau trei, ci zece. Şi nu orice fel de firme, ci ditamai companiile. Companii „foarte mari, strategice”, după cum s-au exprimat buzele ţuguiate ale consilierei pe probleme economice a prim-ministrului, Andreea Paul-Vass.
Din spusele doamnei Vass rezultă că investitorii străini sunt puşi pe o listă de aşteptare. Aceştia sunt primiţi pe rând, nu toţi odată, pentru a nu se crea dezechilibre pe piaţa mondială a muncii. Guvernul nu-i lasă pe investitori să dea buzna în ţara noastră, fiindcă asta ar însemna să tensioneze relaţiile cu celelalte state care se confruntă cu dificultăţi economice. O economie care ar funcţiona la capacitate maximă cu ajutorul unor companii care şi-au relocat capacităţile de producţie ar putea fi considerată o aroganţă la adresa celorlalte state din Uniunea Europeană. O Românie cu o economie care duduie ar atrage invidia tuturor ţărilor din UE, iar acestea ar bloca pentru totdeauna accesul ţării noastre în Spaţiul Schengen, visul de aur al fiecărui român.
Totuşi, Guvernul ar trebui să facă publică lista cu toate companiile care-şi doresc să lucreze în România în următorii ani, profilul lor şi locurile unde acestea ar dori să deschidă fabrici şi uzine. Altfel, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă vor face în continuare doar cursuri de recalificare în meseriile de coafor, bucătar şi ospătar. Iar un ospătar nu va avea niciodată ce face la IBM, cum nici o coafeză nu ar putea fi angajată la Bosch. Şi ar fi păcat de eforturile depuse de Emil Boc şi de Andreea Paul-Vass. Adică, ar fi păcat ca Guvernul să aducă investitori, iar aceştia să plece din cauză că n-ar avea cu cine face treabă.
