Victor Ponta: Declaraţiile lui Băsescu referitoare la justiţie, motiv de suspendare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a criticat vineri, la Târgovişte, declaraţiile lui Traian Băsescu de joi referitoare la justiţie şi consideră că acestea pot fi un motiv de suspendare a acestuia din funcţie.

„În 15 ani, în loc să evoluăm ca ţară democratică, am involuat şi declaraţiile lui Băsescu nici măcar Ceauşescu nu le-a făcut. Dacă o Justiţie trebuie să judece cum spune preşedintele ţării, eu nu cred că noi putem avea altă poziţie decât că trebuie să îl schimbăm pe preşedinte”, a spus Ponta.

„La ce a făcut Băsescu ieri (n.r. joi), când s-a răstit la judecători şi le-a zis cum să judece şi să nu îndrăznească să mai judece şi le-a spus judecătorilor să stabilească ei sursa bugetară, păi asta e treaba judecătorilor, să stabilească sursa bugetară? Categoric declaraţiile acestea sunt motiv de suspendare. Cum adică nu poţi să dai o hotărâre judecătorească dacă nu spui de unde dă debitorul banii? (…) O asemenea gândire poate fi caracteristică pentru Gaddafi”, a mai spus Victor Ponta.

În ceea ce priveşte suspendarea şefului statului, liderul PSD a spus că în momentul în care va exista şansa ca un asemenea demers să reuşească, nici el, şi nici liderul PNL, Crin Antonescu, nu vor ezita să-l iniţieze.

„Ideea e nu să iniţiem, ideea e să şi reuşim şi imediat ce avem un vot în plus nu o să ezit nicio secundă, nici eu şi nici domnul Antonescu”, a arătat Victor Ponta

Traian Băsescu i-a atacat din nou joi pe judecători pe motiv că dau câştig de cauză celor care-şi revendică drepturile salariale în instanţă.

Băsescu a adăugat că cei care dau respectivele hotărâri judecătoreşti ar trebui să indice şi sursa de finanţare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.