N-am scris frumos de Ziua Naţională nu pentru că nu mă încearcă un gând frumos. M-a enervat o defilare care a cheltuit bani şi care trebuia oprită şi din cauza costurilor şi, mai apoi, din cauza vremii. Cu toate astea, am trăit câteva clipe de întâlnire cu trecutul. Măcar am avut prilejul să văd pe TVR 2 un reportaj despre un domn pe numele său Oleg Dombrovschi. Domnul Dombrovschi, frumos ca toţi soldaţii trecuţi prin sute şi mii de încercări, era frumos ca o carte de istorie sau ca o cronică românească de război. Acest luminos domn Dombrovschi şi autorul reportajului, jurnalistul Răzvan Butaru, mi-au prilejuit o seară de vis. Mi-am adus aminte de tata şi de Cotul Donului, de micul monument din centrul comunei, de cei câţiva feciori care nu s-au mai întors niciodată. În acelaşi timp, reportajul lui Răzvan Butaru ne-a ajutat să înţelegem aventura militară împotriva ruşilor. Pentru prima oară în viaţa mea am văzut câteva secvenţe cu femei trăgând plugul în ham, ca două-trei perechi de cai. Oleg Dombrovschi ne-a dus aminte şi de suferinţele Românilor din Basarabia, pierduţi şi ei pe întinderea Rusiei, şi ne-a arătat că avem semeni care au putut să treacă şi să supravieţuiască prin 32 de lagăre cu prizonieri de război. Şi au mai avut puterea să ajungă acasă, să traverseze şi comunismul şi apoi, de Ziua Naţională, la o vârstă de toată frumuseţea, să-şi reafirme credinţa în mai binele ţării noastre. La sfârşitul acelui portret de erou am rămas cu un câştig pe care nu-l bănuiam. Că suntem datori cu toată speranţa de care suntem în stare. Numai ea şi credinţa ne pot scoate din vremurile acestea. Şi pe noi, şi pe urmaşii noştri! Cu întunecatul şi înecăciosul pesimism ce domină fiecare zi nu vom ajunge nicăieri. Traversăm o perioadă nebună. Nu poate fi comparată cu haosul şi cu foametea de după război. Dar poate fi la fel de periculoasă pentru ţară.
Sumedenia de festivităţi organizate cu ocazia Zilei Naţionale, toate planificate pentru a cinsti momentul, dar şi pentru a ne arăta ce isprăvi a făcut Guvernul, nu înseamnă nimic. Dimpotrivă, privind ce am inaugurat, vedem ce premier şi ce putere puchinită conduc România. Şi ne scot ochii să credem într-o măreţie care nu există, sau dacă aceasta stă în noul traseu european al ţării noastre, traseu început nu demult, atunci această viitoare măreţie se clatină. S-ar putea chiar să fie serios încercată.
În vremurile acestea tulburi avem nevoie de speranţă şi de credinţă. Dacă domnul Dombrovschi a trecut prin 32 de lagăre, noi suntem datori să scăpăm măcar din jumătate dintre acestea! Chiar dacă unele arată altfel!
