Publicist de ocazie într-un ziar dominat de un comando intelectual controlat de SRI,Theodor Baconschi a fost, alături de Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieş, Horia-Roman Patapievici, Traian Radu Ungureanu, Vladimir Tismăneanu şi Cătălin Avramescu, între talibanii regimului Băsescu. Fiecare cum a putut şi-a construit sau şi-a cârpit un fel de operă, şi din intelectuali modeşti, dar înţepaţi, au încercat să joace rolul vedetelor cu pretenţii creatoare. Ba chiar de repere morale, pietre de temelie şi garanţi ai acestui regim corupt şi dominat de impostori.
Cum a evoluat Teodor Baconschi de la o aventură cu o secretară la Teologie şi mai apoi la diplomat şi pedelist cu aspiraţii creştin-democrate veţi putea citi pe cotidianul.ro în zilele următoare. Până atunci vă propunem un subiect de meditaţie: cum a evoluat Teodor Baconschi la pedelism şi creştin-democraţie, desprinzându-se pe tăcute de biografia unuia dintre cei mai odioşi proletcultişti ai României anilor ’50. De la celebrele versuri ale lui A.E. Baconsky
„Stalin şi poporul rus
Libertate ne-au adus„
şi
„Mai trece o noapte şi mai trece o zi
Şi se ascute lupta dintre clase
Iar chiaburii se arată a fi
Elemente tot mai duşmănoase„.
De la aceste versuri la Fundaţia Creştin-Democrată e doar un traseu de familie marcat mereu de o impostură apăsătoare.
Avântul creştin-democratic, ilustrat de frazele teoretice de mai jos, nu ne arată decât coerenţa unei lumi dominate de fals şi oportunism. Atâta doar că, pe parcurs, din numele lor au zburat doar literele care trădau legătura cu limba rusă şi cu Uniunea Sovietică. La fel ca şi la Vladimir Tismăneanu sau la Horia-Roman Patapievici.
Fragment din discursul teologului pedelizat la a doua inaugurare a fundaţiei cu pricina:
„Promovând aşezarea pe fundamente creştine a dreptei româneşti, nu transmitem un mesaj conservator, ci unul de progres moral şi doctrinar. Mutaţiile sociale şi geopolitice ale secolului XX au fost atât de dramatice încât a conserva înseamnă a te întoarce la nedreptăţi sociale şi la naţionalisme revolute. Ceea ce merită conservat este nucleul aflat mai presus de orice negociere: demnitatea persoanei umane. Se cuvine sa perpetuam tradiţia care a trecut testul istoriei, tradiţia fondată pe valorile iudeo-creştine şi latino-elenistice.
Afirmând aşezarea pe fundamente creştine a dreptei româneşti, nu ne întoarcem în trecut, ci privim cu speranţa spre viitor. Mesajul nostru refuză orice naţionalism, fiindcă valorile creştine sunt valori universale, care nu cunosc frontiere. Comunitarismul naţionalist al extremei drepte interbelice sau actuale este străin de spiritul creştin, care pune omul înaintea comunităţii. În timp ce extrema dreaptă şi extrema stângă se întâlnesc în discursul resentimentului şi al urii de rasă şi de clasă, democraţia creştină propune universalitatea libertăţii şi demnităţii persoanei umane, cultura solidarităţii şi responsabilităţii”.
