Cine a fost unchiul incinerat al lui Sergiu Nicolaescu, oferit drept "exemplu"?

Pe google.ro, la wikipedia, poate fi găsită o biografie consistentă a generalului Nicolae Cambrea (1900 – 1976), care acum circuulă şi pe net, după ce el fost dat exemplu ca fiind unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu care a fost incinerat.

Nicolae Cambrea s-a născut în judeţul Gorj şi era șef de stat-major al Diviziei a V-a când, în anul 1942, a fost luat prizonier de Armata Roșie în timpul campaniei împotriva URSS declanşată de Germania hileristă, la care a participat şi România.

Ulterior, Nicolae Cambrea, având gradul de colonel, a devenit comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care, căzuţi prizonieri, au fost forţaţi – sau au ales de bună voie – să treacă de partea inamicului ( gest considerat crimă de înaltă trădare pe timp de război), încălcându-și astfel jurământul de credință față de țară. În acea pertioadă, Cambrea a acţionat şi militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, potrivit Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501).

În cartea sa de memorii, „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică” [1], Radu Mărculescu [2], fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal/Susdhal: „În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români, care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniște mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brațși l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [3].

Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui său, prizonier în același lagăr: „În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: „M-am avut bine cu Lt. Col. Cambrea, care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!”.”[4].

„Comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS”, Lavrenti Beria, îi comunică generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat „strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant, și Iacob Teclu, șef de stat major [6].

Nicolae Cambrea a fost facut general de brigadă de Iosif Vissarionovici Stalin[5].

Împreună cu generalul Mihail Lascăr, Nicolae Cambrea a condus Comisia Electorală a Armatei, la alegerile generale din România, 1946, falsificate de comuniști. Generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (prin DR 3232/11.11.1946).

Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[7] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu „generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic „Călugărul Alb” că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [8]. În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj. La 9 ianuarie 1950, ministrul Apărării, Emil Bodnăraș, în cadrul unui „Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională”, prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R., propune la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: „M.A.N. va trece în rezervă, pe data de 15 ianuarie 1950, pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [9].

Nicolae Cambrea și-a publicat memoriile în 1966, la „Editura pentru literatură”, sub titlul „Din amintirile unui ostaș”. „Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luând cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adanc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și indrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua”, scrie generalul în cartea sa de memorii [10]. Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. În 1972, Nicolae Cambrea este eliberat din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România [11].

Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker [12], a ales să fie incinerat, idee adoptată ulterior și de nepotul său, regizorul Sergiu Nicolaescu.

Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker „Tudor Vladimirescu – Debrețin”:

„Din falnic vânător de munte,

Mi te-a făcut Ana Pandur

Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte

Și-apoi un debrețin… în c-r”

Note

1. „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică”, Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

2. Video-interviu cu Radu Mărculescu, Fragment din filmul documentar „Prizonieri pe frontul de est”, realizat de Marius Herghelegiu

3. „O şedință de pomină” – Memoria, revista gândirii arestate

4. Basarab Nicolescu,” LA CE SERVEȘTE SUFERINȚA? Reflecții asupra vieții prizonierilor de război români în lagărele sovietice (II)”

5. The Fortnightly , Chapman and Hall Publishing House, London, 1951

6. „O divizie pentru liniștea comuniștilor” – Revista Istorie și Civilizație