Rafinate marchetării în fildeş, cu scene de vânătoare
Secolul al XVIII-lea piemontez e un univers bogat, de descoperit. Între multe personalităţi ale lumii ebeniştilor s-au distins Luigi Prinotto (1685-1780) şi Pietro Piffetti (1701-1777). Rafinamentul artei lui Prinotto reiese şi din piesele rare care, din când în când, sunt etalate în anticariate. În 15 aprilie, un splendid birou cu blat rabatabil, cu scene de vânătoare, realizate cu intarsii de fildeş, şi cu bronzuri aurite, cu dimensiunile de 108x56x102,5 centimetri, a fost expus la licitaţia de la Vercelli, de lângă Milano, cu estimarea oferită doar solicitanţilor. Datat 1706, a fost comandat de viitorul Duce de Savoia, Carlo Emanuele al III-lea.
Mică piesă de mobilier lăcuită şi aurită, cu motive florale
Un birou împodobit cu marchetării din esenţe variate, cu bogate ornamente în fildeş, cu scene de vânătoare, datat între 1735 şi 1740, realizat în studioul de artă al lui Roberto Antonetto, este, de asemenea, remarcabil. Figurile erau desenate de Pietro Domenico Ollivero şi sunt conservate într-un “Album de desene” al pictorului, aflat la Muzeul din Torino. Ebenistul Prinotto folosea cu dezinvoltură şi motive preluate din gravurile franceze, flamande, germane.
Birou din palisandru şi abanos, cu intarsii de fildeş
Autor al rafinatelor mobile destinate Curţii şi nobilimii piemonteze, Prinotto a fost răsplătit pentru valoarea sa chiar din timpul vieţii. Se născuse lângă Torino, frecventând apoi Universitatea de Arte Decorative. În 1720, reuşeşte să deschidă un magazin propriu, lui alăturându-i-se şi marele pictor Pietro Domenico Ollivero. A trăit până la vârsta de 95 de ani, lăsând o bogată moştenire. Arta lui a traversat barocul târziu, stilurile Ludovic al XIV-lea, al XV-lea, al XVI-lea şi Neoclasicismul timpuriu.
Dulap cu multe uşi, lăcuit, cu motive florale, din Veneţia secolului al XVIII-lea
Oricum, producţia sa apare foarte rar în anticariate. Nu de mult, la “Sotheby’s” Londra s-a vândut o mică piesă de mobilier, realizată de el, cu suma de 61.000 de lire sterline, iar un mic dulap, de asemenea lucrat în fildeş, cu scene de vânătoare, a fost cumpărat la Christie’s din Londra cu 56.000 de lire sterline. Un mic cabinet în maniera sa a fost achiziţionat de la Sotheby’s din New York, în 2008, pentru 19.000 de euro.
Triumful veneţian
Mobilă lăcuită şi parţial aurită de la jumătatea secolului al XVIII-lea
În secolul al XVIII-lea se afirmă în Lagună ebenişti rafinaţi, operele lor fiind caracterizate de linii lejere şi decoraţii pictate cu motive florale, sub influenţa Orientului. Piese foarte apreciate de colecţionarii internaţionali.
La trei secole după Marco Polo, China nu era foarte cunoscută, dar după faimosul explorator, ea devenise o modă. La Veneţia, oraşul lui Marco Polo, negustori temerari au început să producă mobilă influenţaţi de China, cu decoraţii orientale. În China, tehnica lacurilor era ţinută în cel mai mare secret, iar meşterii ebenişti şi-au dat seama că ele proveneau dintr-o răşină specială. Se pare că termenul “vernice” vine de la numele unui oraş din Africa Centrală, Berenix, din care romanii îşi procurau o răşină numită “sandracca”. Această răşină era solubilă în alcool şi producea lacuri dure, lucioase, care se oxidau foarte repede şi erau sfărâmicioase. Lacul era amestecat cu o vopsea, numită “trementina de Veneţia”. Aşa încât lacurile veneţiene au început să imite lacurile chinezeşti, fiind compuse din diferite esenţe, răşini mixte şi uleiuri variate. Dar ele erau mai puţin rezistente decât cele orientale. În Franţa, faimosul Simon Etienne Martin a găsit un procedeu care îi poartă numele şi astăzi, “Vernis Martin”, şi care constă în a suprapune diferite straturi de lac. Efectul final era notabil, suprafeţele rezultate erau lucioase, dure şi strălucitoare.
Locatelli, Comodă lăcuită, Veneţia 1700
Lacul preferat de italieni era numit “cirmolo” şi era folosit în toate adaptările stilistice ale perioadei.
Din secolul al XVIII-lea, comanditarii prind gustul porţelanurilor, dar şi al mobilelor, creându-se un nou stil, accentuat prin culorile dominante: bej, crem, albastru, verde-apă, combinate cu virtuozitate cu alte tonalităţi pastel pentru a picta subiecte exotice, aşa încât cererea pentru mobile în stil oriental, desenate şi lăcuite este din ce în ce mai accentuată din partea nobilimii veneţiene, pentru saloanele ei de primire din palatele ce se aflau de-a lungul canalelor. Erau foarte cerute, de exemplu, scaune, ce erau aliniate de-a lungul pereţilor şi care încep să ocupe primul loc între mobile. Ele aveau un stil lejer şi elegant, veneţian-rococo, cu picioarele curbate, şi erau aurite.
Mobilă cu scene de vânătoare, de Luigi Prinotto
Suprafeţele de decorat erau mai întâi acoperite de o pânză, peste care se punea un strat de ghips şi după aceea se dădea culoare cu tempera şi urma decorarea. Se puneau diferite straturi de “sandracca”, reuşindu-se a obţine o tonalitate caldă şi transparentă. De exemplu, se aplica culoarea galbenă peste un fond alb, iar clasicul verde era un rezultat al mai multor straturi dintre care unul albastru pentru a obţine efectul dorit.
Oglindă aurită şi lăcuită, Veneţia secolului al XVIII-lea
Mobilele veneţiene aveau anumite specificităţi, printre care se distingeau comodele cu foarte multe casete, cu decoruri laterale, dar şi cu blat rabatabil. Mobila lăcuită veneţiană nu era realizată exclusiv de maestrul ebenist, ci de mai mulţi artizani. Tapiţerii căutau mătăsuri rafinate pentru a îmbrăca scaunele şi fotoliile pentru că totul culmina cu o tapiţerie de mare clasă.
Scrin cu intersii de fildeş, realizat de Luigi Prinotto
Venea apoi rândul pictorilor care realizau decoraţiile în tempera. Cel care lăcuia întindea numeroase straturi de sandracca. Aceasta era diluată şi întinsă pe suprafaţa mobilei de 18 ori, timp de 15 zile. După cel care lăcuia intervenea decoratorul, care folosea întotdeauna folie de aur.
Această lăcuire e cunoscută sub numele de “lacca povera” (lac sărac), special folosit pentru a crea mobile cu un aspect luxos, care nu erau pictate, dar erau acoperite cu medalioane desenate, fixate în diferitele straturi de sandracca. Multe din aceste figurine, ce erau etalate pe picioarele scaunelor, pe rama oglinzilor, pe dulapuri, pe mese, erau imprimate în laboratoarele “Remondini” din Bassano del Grapa, într-o familie de artizani specializaţi în acest tip de decor. La 1700, procedeul ajunsese la un nivel de mare măiestrie.
Piesă sculptată, lăcuită şi aurită, atribuită lui Giacomo Locatelli
În secolul al XVIII-lea, această “arte povera” a luat amploare, în piesele produse special pentru clasa de mijloc sau pentru casele de la ţară. Acestea erau pictate cu subiecte preferate în epocă, bucurându-se de rezultate remarcabile. Motivul predominant al decoraţiilor erau florile pictate, intercalate între spaţii îmbogăţite cromatic.
“Lacca povera” mai este numită şi “lac contrafăcut” pentru că se baza pe un procedeu care combina lacul adevărat cu cel diluat. Pe suprafaţa lemnului venea un strat preparat din culoare albă, pentru a da luminozitate, iar la sfârşit se aplica stratul de sandracca pe care erau apoi decupate figurine decorative colorate, lucrate de mînă şi fixate cu o folie aurită.
Un cufăr decorat cu scene mitologice, intarsiat cu fildeş, creat de Prinotto la 1730
Tehnica a dat un impuls nemaipomenit artizanilor, miniaturiştilor care au început să deseneze personaje şi peisaje dintre cele mai variate. La început, aşa cum specificam, aceştia erau influenţaţi de arta chineză, apoi decorurile s-au diversificat pâna la a conţine imagini campestre şi scene mitologice, scene din viaţa cotidiană, măşti şi compoziţii florale. Ele au devenit un document de identitate pentru mobila veneţiană.
O capodoperă rară, semnată Luigi Prinotto
Mobilele veneţiene sunt foarte rare şi greu de găsit la licitaţii, iar preţurile cu care sunt adjudecate depăşesc cu mult suma de plecare. Astfel, o comodă cu sertare, datată 1750, atribuită lui Giacomo Locatelli, estimată la 28.000-32.000 de euro, a fost vândută la Sotheby’s din Milano pentru suma de 108.750 de euro. Chiar şi oglinzile confirmă această tendinţă. Un exemplar lăcuit de la 1730, cotat între 19.000 şi 32.000 de euro, a fost adjudecat pentru 47.500 de euro la Sothby’s Londra, în timp de o oglindă de toaletă cu rama pictată în acelaşi stil, datată 1700, estimată între 2.600 şi 4.000 de euro, a ajuns la 15.000 de euro la Christie’s Londra. Un set de patru fotolii mici veneţiene de la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost vândut pentru suma de 67.300 de euro.
Mobilier de colţ cu motive orientale
Un alt birou cu numeroase casete în lemn, sculptat, lăcuit şi aurit, din Veneţia secolului al XVIII-lea, cu decoruri vegetale şi scoici aurite, cu scene pictate inspirate din lumea orientală, în tonuri predominant verzi, semnat Giacomo Locatelli, a fost de asemenea expus pentru o licitaţie de artă, la Monaco, fără preţ afişat.
Piesă de mobilier în lacca povera
O comodă în “lacca povera” de la 1700 a fost vândută pentru 3.250 de euro, la Paris, la Casa Christie’s, în 7 iulie 2011.
O oglindă cu ramă aurită şi lăcuită, policromă, din Veneţia secolului al XVIII-lea, în tonuri de verde şi roşu, cu motive florale, este estimată între 25.000 şi 35.000 de euro, la Sotheby’s din Londra.
