De vreo doi ani, poate chiar de trei, a început o adevărată nebunie legată de salariile şi pensiile mari. Parcă România s-ar fi pregătit să se integreze în URSS, nu în Uniunea Europeană. Aşa că din senin, pe o televiziune (dacă nu mă înşel, pe B1) a început un mare tapaj despre salariul directoarei de la Fondul Proprietatea şi al unui pilot pensionar. Directoarea de la Proprietatea ar fi avut un salariu de 50.000 de euro pe lună, iar pilotul, ceva mai puţin. În cele din urmă s-a dovedit că directoarea nu avea nici a treia parte, iar pilotul pensionar mai beneficia şi de veniturile din zborurile suplimentare şi de cele primite pentru funcţia de conducător al unei instituţii din domeniu.
Geică şi Lulai au devenit un fel de ţinte de darts ale presei indignate până la isterie. La un moment dat, o televiziune incrimina un reprezentant al României la o organizaţie internaţională de aviaţie pentru salariul său enorm, deşi suma conţinea toţi banii necesari funcţionării întregului birou din capitala unei ţări străine, inclusiv pentru şofer, secretară şi jumătate din indemnizaţia lunară a soţiei sale. Dezmăţ, a strigat presa de pe Dâmboviţa!
Ciudat mi s-a părut faptul că alţi oameni, directori de bănci, de fonduri financiare, de fabrici de medicamente sau reţele de farmacii, deşi au plătit sume astronomice drept contribuţie pentru pensie, s-au trezit ulterior cu o nimica toată. Presa n-a suflat o vorbă despre aceşti jecmăniţi şi nici despre generali precum Toma Zaharia plecaţi la pensie cu o sumă enormă şi cu sute de milioane de lei vechi despăgubire.
Insistenţa pe acest subiect, absolut neobişnuită decât prin ţări comuniste sau prin organizaţii sindicale, a dus România în situaţia unei mentalităţi de un socialism accentuat. Salariile sunt prea mari! Oricât ar părea de ciudat, pregătirea populaţiei pentru diminuarea salariilor şi a pensiilor mari n-a fost o întâmplare. Şi nici o descoperire a micuţului nostru premier. A fost o descoperire mai veche. Şi o campanie iniţiată înainte ca primul-ministru să-şi dea seama despre ce este vorba.
Când şi-a dat seama că îi serveşte, a tras cât a putut în mingea pregătită cu atâta insistenţă. De cine? Era în România cineva, un serviciu, o direcţie de analiză, un grup de cercetători care să fi aflat cu mult înainte de criza bugetului? Şi au pregătit populaţia şi presa pentru micşorarea salariilor.
Ceva mă face să cred că mânia de acum a unora este şi o formă de răzbunare. S-au supărat pe ei înşişi pentru că au fost folosiţi ca nişte naivi. Cu mânia proletară cu care am sărit pe salariile mari am pregătit populaţia pentru o reducere a pensiilor şi salariilor tuturor bugetarilor.
Am sentimentul că ne putem „felicita”. Mulţi dintre compatrioţi au luptat cu dăruire ca să li se întâmple ceea ce li se întâmplă!
