Căldură de copt oul în mâna prostului rămas la soare în aşteptarea norocului! Din cer nu pică nici bani, nici lozuri câştigătoare, nici tranşe de împrumut! Nici măcar goluri!
În cea mai fierbinte perioadă din anul acesta nebun, sărim pe zile ca ursul pe tabla încinsă. Ajungem la FMI pentru a prinde şedinţa în care e botezată noua tranşă pentru România? Sau deţinem patalamaua cu măsurile de reducere a cheltuielilor abia după ce uşile Fondului s-au închis? Când se discută despre alţii, noi rămânem pentru tura următoare. Văd că Traian Băsescu e ud pe fundul pantalonilor de frica acestei întârzieri.
Se teme că proiectul său bătut în cuie va ajunge la Washington după ce membrii boardului au plecat la cârciumă sau în vacanţă. Și el ce face? Din ce mai amăgeşte lumea? Din ce mai plăteşte pensiile şi ofiţerii din servicii, singurele sale proptele de nădejde? Din ce bani mai bagă benzină pentru a se plimba pe la petreceri patriotice organizate prin judeţe? Cu ce mălai mai construieşte Elena Udrea case pentru porumbeii rătăciţi şi pentru drumeţii străini care au încurcat planurile de vacanţă?
Din acest punct de vedere, spaima preşedintelui este omenească şi uşor de înţeles. Curajul său nebun de a conduce corabia pe furtună sau mulţimea prin deşert (metaforă pentru care cineva ar trebui să-i bată partea moale dintre ochi şi maxilar, adică obrazul!) începe să se dilueze. Îl colindă spaima eşecului. Parcă se clatină şi măreţia misiunii de a conduce România pentru două mandate. Încet-încet, şi el presimte că gloria sa ar putea lua proporţiile unui blestem. Iată de ce încercarea sa de a ieşi din strânsoare mi se pare firească. E ca un animal încăput într-o capcană rudimentară. Pe măsură ce se zbate şi înaintează, are din ce în ce mai puţin loc. Cu fiecare pas înainte este mai aproape de perfecţiunea captivităţii.
Încercarea de a-i chema la o dezbatere pe liberali şi pesedişti de la pescuit, de la mândre şi de la afaceri chinuite nu-i decât o încercare de a arunca un dihor rănit în braţele duşmanilor săi politici. Să le pută lor şi să-i taie cu unghiile pe obraji. Dar să nu rămână în curtea lui, să nu-i şifoneze iluzia de mare conducător de ţară.
Aşa ne-am trezit cu această trăsnaie numită dezbaterea moţiunii de cenzură într-o sâmbătă cu fotbal şi caniculă. Partidul nehaliţilor financiar (am numit aici PDL-ul) a confirmat papagaliceşte propunerea, fiind gata să recunoască şi clipele de prostire totală. Am fost şi noi când ăia au zis marţi, n-am gândit la viaţa de apoi şi am zis da ca surdul la biserică! Cel mai nesătul partid român, partidul tupeului sărit peste limitele imaginarului nostru balcanic, a furat şi zile de muncă, a furat şi din timpul instituţiilor şi acum vrea să pună de-o dezbatere pe la miezul nopţii de sâmbătă, când chelălăie câinii vagabonzi îmbătaţi de copiii trăsniţi.
Ne mai arde de fotbal? Altădată număram zilele ca un soldat. Câte zile au mai rămas până la începerea Campionatului Mondial? Acum nici n-am apucat să mă gândesc. Mă copleşeşte teama că meciul nostru politic se termină prost şi că ţara dă într-un balamuc fără egal.
Pentru mulţi dintre noi, chiar nu mai contează cine câştigă şi nici ce meci se joacă în Africa de Sud!
