Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat, miercuri, referindu-se la prima victorie a Simonei Halep în faţa Mariei Şarapova, că înfrângerile suferite în trecut nu mai contează, apreciind totodată că rusoaica nu va mai ajunge să joace o finală de Grand Slam.
„Cele şapte victorii ale Mariei Şarapova nu mai contează. Acelea au fost, oricum, pe muchie de cuţit, s-au decis la un punct sau două, fiecare meci a fost echilibrat. Şi în finala de la Roland Garros (n.r. – din 2014) şi acum la US Open (n.r. – în primul tur al ediţiei din 2017), la fel.
Nu ştiu dacă o încălzeşte pe ea această victorie obţinută împotriva Mariei, pentru că, după părerea mea, Şarapova nu va mai ajunge niciodată într-o finală de Grand Slam. Poate fi, e adevărat, o descătuşare împotriva unei jucătoare. Dar ea trebuie să ducă alte lupte cu Garbine Muguruza şi Karolina Pliskova”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.
Simona Halep s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o, în premieră, pe Maria Şarapova, locul 104 mondial, cu un scor categoric – 6-2, 6-2. Şarapova câştigase primele şapte meciuri directe. (detalii aici).