Udrea despre brandul turistic al României: „Profesionist făcut” şi are „o bază ştiinţifică”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, Elena Udrea, prezentă miercuri la reuniunea anuală a diplomaţiei române, a lăudat noul brand turistic al României, în ciuda acuzaţiilor de plagiat ce au însoţit lansarea acestuia, spunând că este „profesionist făcut” şi are „o bază ştiinţifică”. „Luna iulie a acestui an a marcat lansarea brandului turistic internaţional al […]

Udrea despre brandul turistic al României: „Profesionist făcut” şi are „o bază ştiinţifică”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, Elena Udrea, prezentă miercuri la reuniunea anuală a diplomaţiei române, a lăudat noul brand turistic al României, în ciuda acuzaţiilor de plagiat ce au însoţit lansarea acestuia, spunând că este „profesionist făcut” şi are „o bază ştiinţifică”. „Luna iulie a acestui an a marcat lansarea brandului turistic internaţional al […]

Ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, Elena Udrea, prezentă miercuri la reuniunea anuală a diplomaţiei române, a lăudat noul brand turistic al României, în ciuda acuzaţiilor de plagiat ce au însoţit lansarea acestuia, spunând că este „profesionist făcut” şi are „o bază ştiinţifică”.

„Luna iulie a acestui an a marcat lansarea brandului turistic internaţional al României şi aş vrea să spun încă o dată că este pentru prima dată când România are un brand turistic naţional profesionist făcut, bazat pe studii şi cercetări la nivel naţional şi internaţional şi care plasează ţara noastră pe piaţa internaţională de turism pornind de la domeniile, sectoarele, în care suntem azi competitivi”, a declarat Elena Udrea în faţa ambasadorilor, potrivit realitatea.net.

Brandul turistic al României a fost lansat la sfârşitul lunii iulie, la Shanghai, cu ocazia zilei României în cadrul Expoziţiei Mondiale. Deşi ministerul a ţinut să păstreze secretul în legătură cu noul brand al României, în ajunul lansării s-au scurs informaţii în presă şi s-a aflat care va fi sloganul sub care va fi promovat brandul de ţară: „Explore the Carpathian garden”. După ce mai mulţi specialişti au criticat acest slogan, spunând că este neinspirat, imediat după lansarea oficială a brandului de ţară la Shanghai au apărut acuzaţii că logoul ce însoţeşte brandul – o frunză stilizată – este copiat de pe internet, de pe un site special de unde se putea achiziţiona cu 200 de euro. Elena Udrea a declarat atunci, în legătură cu zvonurile apărute privind plagiatul logoului, că întreg conceptul a fost cumpărat cu toate drepturile de autor (pentru care s-au plătit 850.000 de euro) şi că situaţia este legală.

Noul brand de ţară a fost conceput şi va fi promovat cu finanţare din fonduri europene, potrivit Ministerului Turismului. Suma alocată până la finalul anului 2013 se ridică la 75 milioane de euro.

Ulterior, în urma scandalului mediatic, a fost convocat Consiliul pentru coordonarea proiectului privind brandul de turism al României, care a decis că frunza care reprezintă logoul din brandul turistic va fi păstrată până când Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi OHIM (instituţia omoloagă la nivel european) vor da un verdict privind originalitatea sa. Până atunci, firma care a realizat conceptul, asocierea internaţională THR/TNS, nu va primi banii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.