Abia întorşi din vacanţă, balerinii de la “Scala” din Milano au fost catapultaţi în proba mult aşteptatei “Serate Forsythe”, ce se desfăşoară la celebrul teatru până la 23 septembrie, propunând trei piese istorice ale marelui coregraf american, care a amplificat perspectivele dansului, în căutatea posibilităţilor lui nelimitate: “Artifact Suite”, “In the Middle, Somewhat Elevated” şi “Herman Schmerman”, în care va evolua, în roluri diferite, excepţionalul balerin Roberto Bolle. Din păcate, prim-solista Svetlana Zakharova, considerată steaua baletului de la “Scala”, şi-a anunţat retragerea din spectacole, din motive personale. Din 1998 nu a mai fost la “Scala” nici o coregrafie semnată de William Forsythe, care a creat aici baletul “Quartet” pentru extraordinara balerină Alessandra Ferri.
În spectacolul inaugural al “Seratei”, iubitorii dansului l-au putut revedea pe Roberto Bolle, care, după apariţia în “Giselle” din noiembrie 2009, nu mai apăruse pe scenă.
“Serata” este un omagiu adus marelui maestru William Forsythe şi revoluţiei artistice provocate de el în istoria dansului şi a baletului. Forsythe, distins şi cu un Leu de Aur pentru întreaga carieră în 2009, “pentru vocaţia sa experimentală, ca autor al unor instalaţii, performance-uri urbane şi multimedia, filme şi “obiecte coregrafice”, apărute în importante expoziţii de artă”, a demonstrat modul în care canoanele baletului clasic, respectate întotdeauna, pot fi amplificate şi direcţionate către noi perspective. S-a ajuns astfel la o nouă conştientizare a baletului clasic, dezvoltat graţie tuturor posibilităţilor, inepuizabile, ale dansului. Dovadă a noului limbaj artistic inovat de coregraf sunt cele trei producţii prezentate în cadrul “Seratei”. Interpreţii abordează şi renunţă la poziţiile academice, experimentează dinamici noi, asistăm la destructurarea mişcării, la combinaţii “la limită”, descoperind noi configurări, totul de o precizie riguroasă şi o tehnică perfectă.
“Artifact Suite”, creat în 2004 pentru Baletul Scoţian, pe muzica faimoasei “Ciaccona” de Johann Sebastian Bach în prima parte şi a Evei Crossmann-Hecht, în partea a adoua, este o versiune a emblematicului balet “Artifact”, în care Forsythe şi-a expus teoria privind iluzia percepţiei, deconstrucţia şi ruperea echilibrului, într-o interpretare de mare rapiditate. În prima parte, protagoniste sunt două cupluri, Emanuela Montanari cu Gabriele Corrado, alternând cu Francesca Podini şi Luigi Sarruggia, în timp ce în partea a doua evoluează tot corpul de balet. Subiectul actualului spectacol este chiar dansul clasic, care capătă însă o anumită libertate în raport cu canoanele. Chiar titlul baletului, care înseamnă “obiect fabricat”, anunţa intenţia autorului de a lucra asupra datelor spectacolului. “Între atâtea coregrafii pe care le-am creat, mărturisea Forsythe, nu există niciuna pe care să n-o fi reluat şi asupra căreia nu fi lucrat, atâta timp cât continua să mă inspire. Paul Valéry spunea: «Un poem nu e terminat, ci numai abandonat»”. Vocabularul acestei piese i-a servit coregrafului pentru a-şi formula o seamă de reflecţii asupra artei, a civilizaţiei, a limitelor baletului şi a iluziei teatrale. “Potrivit concepţiei tradiţionale a baletului, scria Forsythe, mişcările se dezvoltă într-un spaţiu ipotetic, plecând din centrul corpului. Eu, în schimb, presupun o geometrie cristalină internă care se revarsă asupra mişcării în spaţiu. În acest fel obţin rezultate compelt diferite”.
Cel de al doilea spectacol, “Herman Scherman”, pe muzică de Thom Willems, conceput, în 1992, ca un cvintet pentru New York City Ballet, un balet fără tramă, este un omagiu adus de Forsythe unui alt mare coregraf, George Balanchine. Totul poate fi privit ca un balet concertant, dar agitat, în sintonie cu frenezia, cu lipsa de răbdare a timpului nostru. În finalul “pas de deux”, Forsythe pune pe acelaşi plan masculinul şi femininul, evoluţia solistului căpătând o componentă feminină care şterge diferenţa dintre sexe. Fustele galbene îmbrăcate de cei doi solişti au acelaşi rol. Costumele poartă prestigioasa semnătură a lui Gianni Versace. Protagonişti sunt Roberto Bolle şi Marta Romagna alternând cu Mariafrancesca Garritano şi Marco Messina.
Realizat în 1998 pentru Opera din Paris, tot pe muzica lui Thom Willems, cu scenografia şi costumele semnate chiar de Forsythe, cel de-al treilea spectacol aduce în scenă nouă interpreţi, printre care Roberto Bolle, Mick Zeni, Gabriele Corrado, Marta Romagna, Antonella Albano, Francesca Podini. Fără o “poveste”, dansul se axează pe corpurile balerinilor, evidenţiate de costumele mulate şi razele metalice ale luminii. Structura baletului alternează toate combinaţiile numerice posibile: solo-uri, cvartete, terţete şi mai ales “pas de deux” de mare dificultate, cu o susţinută dinamică.
“Serata Forsythe” oferă spectatorilor un repertoriu unic în felul lui, care relevă genialitatea unui mare maestru, care a ştiut să facă arta baletului maleabilă, ca şi cum ar fi vorba despre o operă de artă al cărei sculptor este.
