A fost cândva o luptă nebună pentru locaţia serverelor folosite la ascultarea telefoanelor. Unele companii au fost de acord ca ele să fie aşezate în spaţiul serviciilor secrete. Altele, nu. Au descoperit că şi angajaţii care verificau autorizaţiile de interceptare emise de judecător erau şi ei oameni sub acoperire ai aceloraşi servicii. De ce? Să fie mai îngăduitori. Să închidă ochii la încetarea valabilităţii mandatului, să poată fi urecheate mai multe persoane în baza aceleiaşi aprobări. În cele din urmă, războiul s-a încheiat cu victoria serviciilor. Te ascultă în baza cine ştie cărui mandat, te trezeşti inclus la „siguranţă naţională”, ţi se prelungeşte mandatul de ascultare cu încă 3 luni în virtutea aceluiaşi cutremurător capitol, siguranţa naţională. Şi unul zice „îmi cumpăr o armă de vânătoare” şi se trece la ascultarea acestuia. Este legat şi el de siguranţa naţională? Dacă vrea să-l ciuruie pe cutare demnitar? În cele din urmă, cel cu arma de vânătoare pleacă doar la pescuit, dar drumul e prost şi îşi rupe maşina în gropi şi, în timp ce vorbeşte cu nevasta (care îl controlează şi ea pe unde a ajuns!), se trezeşte înjurând de ştiulete pe ministrul Transporturilor şi pe predecesori, „inclusiv pe boul ăla de Băsescu”, şi s-a ars. A călcat şi el pe tehnică. Va fi şi el unul dintre periculoşii interceptaţi tot la capitolul „siguranţa naţională”. Dacă nu iniţiază ceva împotriva preşedintelui, măcar îi terfeleşte imaginea! Şi uite aşa, de la unul la altul, de la vânător la pescar ne trezim cu toţii interceptaţi. Plus miniştrii! Păi şeful statului să nu ştie ce gândesc subordonaţii? Se zice că boala aceasta vine de la Elena Ceauşescu. Apoi Adrian Năstase a atins culmea curiozităţii. După care regimul Băsescu a trecut victorios şi de pragul absurdului. În afara înregistrărilor făcute de băieţi, se mai înregistrează şi între ei. Literatura astfel obţinută devine şi materie jurnalistică. Se livrează presei aflate în poziţie de drepţi. Imediat băieţii reproduc pasajele mai tari şi pregătesc terenul pentru lansarea cazului. Urmează arestarea şi transformarea stenogramelor în materie juridică. În baza ei, duşmanii poporului sunt vârâţi în malaxorul dreptăţii. Din câte ştiu, câţiva miniştri ai guvernului Tăriceanu au fost introduşi cu mare dezinvoltură şi nu au mai ieşit nici astăzi.
Siguranţa naţională a unui popor aflat la grea încercare se bazează pe înregistrări şi pe plăcerea ascultătorilor. Nu ne mai rămâne decât un singur lucru. Să-l înregistrăm şi pe preşedinte! Serveşte el siguranţa naţională, o soarbe sau o trădează? Cumpără cu responsabilitate şi patriotism avioanele F-16? Se târguieşte el cu unii dintre miniştrii săi pe anumite proiecte? Este dezinteresat în proiectul Roşia Montană? A plecat în vizită în Norvegia pentru relaţii bilaterale sau pentru o biată codiţă din relaţia cu Klavenes?
De la femeia de serviciu din primărie până la şeful statului, toată lumea trebuie interceptată pentru această „siguranţă naţională”.
