Un bestseller vândut după lansare în peste 5 milioane de exemplare. Publicat în SUA în 2006, „Eat, Pray, Love”, volumul scriitoarei americane Elizabeth Gilbert, a fost timp de peste un an numărul 1 pe lista celor mai bine vândute cărţi non fiction a publicaţiei „New York Times”, numărul 1 pe lista „Booksense Paperback Nonfiction” a Asociaţiei Librarilor Americani, dar şi în celebrul show al lui Oprah Winfrey, a stat la baza noului film cu Julia Roberts, a fost şi continuă să fie tradus peste tot în lume. O călătorie fascinantă şi plină de miez, repovestită cu vervă, umor şi intuiţie, un reportaj pe tema descoperirii de sine. „Adoptând un ton prietenos, conspirativ, Gilbert îşi atrage cititorii în ţesătura narativă, culturală şi emoţională”, nota cronicarul de la „Publisher Weekly”. Despre această carte de memorii, inteligentă şi amuzantă, afirma şi Jack Kornfield: „Elizabeth Gilbert ne duce într-un pelerinaj, ea are umorul, intuiţia şi farmecul care însoţesc doar autodezvăluirea sinceră şi scrisul de calitate”. Apreciatul Alan Richman comenta: „N-am mai citit niciodată despre o asemenea aventură, în care un scriitor îşi pune în bagaj toată viaţa şi o ia cu el la drum”. Nu putem să nu o amintim şi pe Erika Schikel de la „Los Angeles Times”, care scria: „Felul ironic, lipsit de reticenţe în care Gilbert îşi povesteşte extraordinara ei călătorie îl face până şi pe cel mai cinic cititor să viseze la ziua în care îl va găsi pe Dumnezeu în străfundul unei peşteri din India sau, cine ştie, într-o felie transcendentă de pizza”.
Împreună cu Bardem în Indonezia
Elizabeth Gilbert a mai scris „Pilgrims”, volum de povestiri, distins cu „Premiul Pushcart”, nominalizat pentru „Premiul PEN Hemingway”, tradus recent la Editura Humanitas sub titlul „Pelerinii”, în care cowboy, stripperi, magicieni, hamali, şoferi de autobuz, patroni de bar perverşi, neveste perfecte pleacă într-un pelerinaj în căutarea adevărului despre ei înşişi, căutare care-i îmbogăţeşte şi-i deschide spre cei din jur. Viaţă în mişcare, surprinsă fără menajamente, dar cu o mare compasiune, tandreţe şi dragoste de oameni.
Romanul „The Last American Man”, volum non fiction nominalizat pentru National Book Award şi bestseller în 2002, a fost, de asemenea, tradus sub titlul „Ultimul american”, în care Eustace Conway renunţă la orice formă de confort modern pentru a-şi construi propria lume într-un vârf de munte.
Totodată, Elizabeth Gilbert este şi o importantă jurnalistă, cu articole în „New York Times”, „Harper’s Bazaar”, în „Paris Revue”, în „Esquire”, în „Story” şi în numeroase cotidiene italiene, articole nominalizate de două ori pentru „National Magazine Award”.
Scenă din film
La 30 şi ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-şi poate dori o femeie ambiţioasă: o funcţie importantă, glorie, bani, un soţ, ba chiar şi un amant, David, newyorkez sadea, actor şi scriitor, un „bărbat bine”. Şi totuşi e asaltată de îndoieli, suferă de panică şi insatisfacţie. Urmează divorţul, prăbuşirea în prăpastie, în depresie, aşa că abandonează totul şi pleacă în lume, de una singură, pentru a se regăsi pe sine. Voia ceea ce grecii numeau „kalos kai agathos”, echilibrul între frumos şi bun, îl caută pe Dumnezeu ca experienţă a iubirii absolute. Călătoria ei de autocunoaştere cuprinde Italia, unde gustă „la dolce vita” şi deliciile culinare, în India, unde într-un „ashram” cunoaşte, prin asceză (trezirea la 3 dimineaţa, meditaţie şi frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia încearcă să-şi reconcilieze trupul cu sufletul şi descoperă echilibrul care se cheamă fericire, găsindu-şi marea dragoste.
Vorbeşte ca şi cum ai mânca
Julia Roberts pe străzile Romei
Pleacă în Italia, „stoarsă şi slăbită”, pentru a se înţelege pe sine însăşi. Ajunge la Roma pentru a se deprinde mai bine limba italiană, unde se abandonează plăcerilor gustative, întrebându-se: „E chiar atât de rău să trăieşti aşa măcar pentru un timp?”. Descrierile sunt pantagruelice, cu mese copioase, specifice diferitelor zone: miel cu trufe şi rulouri de carpaccio, cu cremă de alune de pădure, „lampasciane” murat (bulb de zambilă sălbatică pus la murat), urmate de cele mai sofisticate îngheţate. La Napoli se înfruptă din gustoasele pizze, foarte subţiri, „divine”. „Pizza e moale, consistentă şi elastică. Deasupra are un sos de roşii dulce, care se înfoaie şi face spumă când se întâlneşte cu mozzarela proaspătă de bivoliţă, pe care pur şi simplu o topeşte, şi cu praful de busuioc, aruncat în mijlocul acestei bogăţii, care face să radieze savoarea câmpenească, ca un star de cinema”.
Bologna este numită „roşie, grasă şi frumoasă”, pentru că aici poţi înfuleca ciupercile, „care sunt ca nişte limbi sexy şi cărnoase, pizzele sunt drapate în valuri de prosciutto, ca nişte pălării cochete decorate cu dantelării fine. Şi, bineînţeles, sosul bolognese aruncat peste o bucată de carne, care desfide orice altă încercare de ragout”. În Sicilia, Elizabeth devorează „cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată. Sunt nişte paste de o formă pe care n-am mai văzut-o nicăieri, foi mari şi proaspete de cocă, precum ravioli, care au forma unor tiare papale, umplute cu un amestec fierbinte şi aromat de scoici, caracatiţă şi calamar, servite în stilul salatelor calde: decorate cu scoici proaspete în carapace şi cu legume julienne, toate scăldate într-un sos uleios şi cât se poate de marin. Urmate de iepure gătit înăbuşit, cu cimbru”. Categoric, pentru Liz Gilbert, experienţa italiană a fost echivalentă cu o masă copioasă.
India, în căutarea devoţiunii
La Mumbay, ea trăieşte o fabuloasă experienţă spirituală, iar căutarea lui Dumnezeu reprezintă o răsturnare a ordinii lumeşti obişnuite. Într-o astfel de căutare renunţi la lucrurile care te atrag în mod natural şi optezi pentru lucrurile greu de îndeplinit, îţi abandonezi obiceiurile liniştitoare şi speri că în schimbul renunţărilor tale ţi se va oferi ceva mult mai măreţ. Deşi credincioşii practicanţi din toată lumea îşi îndeplinesc ritualurile în lipsa oricărei garanţii că vor avea de câştigat ceva de pe urma lor. Interesant şi modul de abordare atât al rugăciunii, cât şi al destinului „Destinul e o hârjoană între graţia divină şi efortul dedicat al fiecăruia. Omul nu e nici o marionetă în mâinile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e câte puţin din fiecare. Galopăm prin viaţă ca nişte acrobaţi de circ, cu picioarele sprijinite pe spinările a doi cai care aleargă unul spre celălalt, cu un picor pe cel numit destin, celălalt pe calul numit liber arbitru”.
Scenă din film
Scriitoarea, în căutarea Sinelui, se întreabă de ce suntem nefericiţi şi tot ea este cea care răspunde: „Fiindcă ne socotim nişte biete făpturi singure, în faţa temerilor, defectelor, sentimentelor şi mortalităţii noastre”.
Yoga reprezintă, pentru ea, eforul de a trăi divinul şi se poate traduce prin unirea dintre minte şi corp, dintre individ şi Dumnezeu, dintre gândurile noastre şi sursa lor, dintre maestru şi discipol, ba chiar dintre noi înşine şi cei mai puţin flexibili decât noi. „Dar yoga poate să însemne şi încercarea de a-l găsi pe Dumnezeu prin intermediul meditaţiei, al studiului, al practicării tăcerii, al serviciului divin, al mantrelor – repetiţia cuvintelor sacre din sanscrită”. Liz Gilbert îşi caută un guru care speră că îi va dezvălui propria măreţie ascunsă. Ashram-ul, în care se retrage, nu e un loc uşor accesibil. Spre deosebire de Italia, mâncarea de aici e vegetariană, uşoară şi sănătoasă. Această experienţă în care se regăseşte pe sine şi se trezeşte la adevărata viaţă este structurată asemenea unei „japa mala” (un şirag format din 108 mărgele). Aici îl întâlneşte pe Richard din Texas, şi el sosit pentru a se regăsi, fost sondor, camionagiu, distribuitor de bocanci, muncitor pe şantiere de pe autostradă, vânzător la mâna a doua, soldat în Vietnam, fost alcoolic şi dependent de droguri. Ea devine ghidul pelerinilor, care şi-au lăsat în urmă pentru câteva săptămâni familiile şi vieţile ca să meargă în India şi să găsească acea stare de „turiya”, de veghe, de vis. Sunt oameni care au încercat să-şi păstreze starea de fericire prin tot soiul de mijloace exterioare: droguri, ţigări, sex, putere, adrenalină. Sunt oameni asemenea cerşetorului din povestirea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi fără să ştie că stătuse deasupra unei comori. „Comoara noastră, perfecţiunea noastră este deja în noi. Dar pentru a o atinge trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele ego-ului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre. Acolo, înlăuntrul tău, locuieşte Dumezeu. Întoarce-te mereu în centrul inimii tale; acolo vei găsi, de fiecare dată, pacea”.
Indonezia, ţara în căutarea echilibrului
Julia Roberts şi Javier Bardem
După ce şi-a găsit pacea interioară, urmând indicaţiile guru-ului, ea descoperă că fericirea e consecinţa propriului efort. „Te lupţi pentru ea, munceşti pentru ea, insişti, uneori mergi până la capătul Pământului în căutarea ei. Iar când atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodată să leneveşti, să renunţi la a o menţine, trebuie să te străduieşti din răsputeri să înoţi contra curentului, ca să fii veşnic în unda fericirii”.
Nu vom insista asupra acestui capitol plin de poezie, de iubire, în care îşi găseşte omul vieţii sale, dar şi echilibrul între plăcere şi devoţiune, fericirea. „În anii din urmă am petrecut enorm de mult timp întrebându-mă ce ar trebuie să fiu. Soţie? Mamă? Celibatară? Italiancă? Gurmandă? Călătoare? Artistă? Yoghină? Dar nu sunt nimic din toate astea. Sunt doar un «Antevasin» (cineva care trăieşte pe graniţă, de unde poate vedea ambele lumi, dar alegea să privească spre necunoscut) alunecos, prins la mijloc între un discipol de la hotarul nestatornic, de la marginea minunatei şi temutei păduri a necunoscutului”. Iubeşte.
Toţi sunt înnebuniţi după Julia Roberts
În India
Actriţa americană de o fermecătoare naturaleţe, cu ochii săi vii, care par întotdeauna la pândă, cucereşte publicul cu această comedie americană, inspirată de cartea lui Elizabeth Gilbert, un film epicurean, care are toate ingredinetele pentru a seduce. Julia Roberts întruchipează, cu o energie luminoasă, personajul scriitoarei şi crede, asemeni ei, în vibraţiile pozitive dintre oameni, iniţiindu-se în virtuţile meditaţiei. În viaţa reală, actriţa, născută dintr-un tată baptist şi o mamă catolică, a ales hinduismul
După povestea romantică a noului deceniu, cu „Pretty Woman”, de fapt vechiul basm al fetiţei frumoase protejate de un milionar, unde evoluează alături de Richard Gere, în regia lui Garry Marshall, numele ei răsuna pe coperţile revistelor de cinema, dar şi ale celor de modă. Desigur, toţi îşi amintesc de eroina thrillerului „Raportul Pelican”, filmul lui Alan J. Pakula (1993), dar şi de peliculele de autor, „Prêt-à-porter”, a lui Altman, „Subiect de bârfă”, a lui Lasse Hallström, în rolul Grace, cu Dennis Quaid, musicalul „Toţi spun: Te iubesc”, în regia lui Woody Allen, „Mary Reilley” al lui Stephen Frears, „Mama vitregă”, semnat de Chris Columbus, cu Susan Sarandon, „Teoria conspiraţiei”, alături de Mel Gibson, în regia lui Richard Donner, „Răsfăţaţii Americii”, de Joe Roth, cu Catherine Zeta-Jones. A fost recompensată cu „Leul de Aur”, la „Mostra de la Veneţia” din 1997, în filmul „Michael Collins”, în regia lui Neil Jordan, în care a jucat împreună cu Liam Neeson, dar şi cu „Oscar” pentru cea mai bună actriţă, în pelicula „Erin Brockovich”, în regia lui Steven Soderbergh, iar în septembrie anul acesta, cu Premiul „Donostia”, pentru întreaga carieră, la Festivalul Filmului de la San Sebastian. Pentru 2010, Julia Roberts a fost declarată femeia cea mai frumoasă în showbiz. În prezent, Julia Roberts filmează într-o peliculă, alături de Meryl Streep, în care sunt fiică şi mamă.
Mâncând pizza
Într-un interviu acordat de curând revistei „Le Figaro”, Julia Roberts vorbeşte despre revelaţia avută, cât şi despre călătoriile pentru filmări, despre problemele logistice ale transportului echipei în patru continente, despre familia sa. „În 2009, la Jaipur, am plecat într-un tur pe spatele unui elefant, împreună cu fiul meu mai mare, Phinnaeus, şi cu soţul meu. 12 luni mai târziu, m-am întors în India pentru filmări. Am avut o surpriză extraordinară, când, în curtea ashram-ului, am recunoscut elefantul. Şi eu, asemenea lui Liz Gilbert, când aveam 20 de ani, am hotărât să plec singură într-o călătorie prin lume şi am şi făcut-o. Dar aici se opreşte orice comparaţie. Acum accept că un rol depinde de foarte mulţi factori – familie, profesie, logistică – şi nu este numai fructul propriei mele decizii. Prima mea impresie când citesc un scenariu, pentru a vedea dacă rolul îmi convine sau nu, dacă mă identific sau nu cu personajul, nu s-a schimbat. Personalitatea lui Elizabeth este seducătoare şi îmi este foarte greu să o imit, de aceea mă limitez numai la munca mea de actriţă. Este un rol care mi-a cerut multă pregătire, ca şi faptul de a învăţa să vorbesc italiana. Călătoria a fost extraordinar de interesantă. Încerc tot timpul să transmit vibraţii pozitive şi mă bucur să le primesc la rândul meu. Mi-aş dori să am tot timpul în jurul meu numai oameni pe care îi iubesc foarte mult”.
