În galopul cailor
Valea Isarcului merge către Bolzano ca un fel de canal care curge între munţi, Valea Pusteria se deschide într-un amfiteatru absolut.
Oraşele, dar şi micile localităţi din Alto Adige sunt de vis şi oricine îşi doreşte să petreacă noaptea Crăciunului în această zonă. Bolzano, dar şi Merano, Bressanone şi Brunico, la fel ca şi Vipiteno sunt preţuite pentru faimoasele târguri de Crăciun, a căror faimă a depăşit graniţele Italiei, aici venind şi austrieci, nemţi, elveţieni. Degustaţi minunatele şunci afumate la lemn de ienupăr, de la Stockner, dar şi cărnurile specifice zonei, salamurile de vânat, gâştele la cuptor umplute cu mere şi bibilicile preparate în stilul „römertopf”. Nu lipsesc nici nenumăratele feluri de paste, precum cele cu ragout de cerb, dar şi delicioasele ştrudele cu fructe de pădure, cele cu prune şi ricota, tortul „Gran Saraceno”, „gipfel”, un fel de croasante umplute cu ciocolată şi cu brânză, cu marmeladă de caise sau de vişine, cremă de nuci şi vanilie. „Dulciurile vieţii”, cum sunt numiţi biscuiţii „lebkuchen”, se mănâncă pentru a-ţi asigura longevitatea. Biscuiţi în toate formele, preparaţi în zeci de feluri, în care fantezia erupe cu fructe seci (smochine, curmale, fistic) înmuiate în rom, la care se adaugă nuci, vişine, „runkugeln”, un fel de bucăţi de ciocolată. Vă asigur că sunt delicioşi. Călugării din Abaţia Novacella, aflată în vecinătate, sunt mari specialişti în vinuri, ca „Müller Thurgau” ori „Gewürztraminer”. Peste 200 de feluri de brânzeturi vă vor ispiti. După aceea urcaţi-vă şi faceţi o plimbare prin pădure, într-o sanie trasă de cai.

Via Condotti din Roma
Sărbătorile de iarnă încep la italieni pe 13 decembrie, ziua Sfintei Lucia (al cărei nume vine din latină şi semnifică lumina) şi durează până în 6 ianuarie, când se celebrează Epifania, cu personajul tipic „Befana”, o bătrână vrăjitoare care soseşte în zbor, călare pe o mătură şi lasă daruri copiilor lângă bradul de Crăciun.
În Sicilia, cultul Sfintei Lucia este marcat de nenumărate practici devoţionale, de magie şi exorcism. Există, de pildă, obiceiul de a coace în vatră o pâine având forma unui ochi, care este sfinţită şi apoi mâncată într-un cadru ritualic. Ieslele, cu numeroase figurine de sfinţi, miniaturi în lemn, sunt celebre în Italia. Napolitanii sunt faimoşi pentru talentul cu care regizează aceste iesle.

Restaurant în Roma
Napoli. Brad sau presepi (ieslea de Crăciun)? La umbra Vezuviului, nu există niciun dubiu: festivitatea de Crăciun este reprezentată de tradiţia presepelor. În ultimele secole, tradiţia a ieşit din locurile de cult pentru a invada casele şi străzile. Figurine reprezentând Naşterea Domnului, dar şi pe cei trei magi pot fi întâlnite în toate botegile artizanilor specializaţi pe această temă. În seara Crăciunului, dacă mergeţi în această regiune, degustaţi clasicele „torroni”, un fel de nuga cu multe alune, nuci, stafide şi miere, dar şi biscuiţi în formă de „S”, cu lapte şi miere, cu migdale prăjite deasupra.
Şi, după aceea, băile termale… Capitala Ungariei, Budapesta, se îmbracă şi ea de sărbătoare. Piaţa Vörösmarty, împodobită cu mii de beculeţe, la fel ca şi marele pom de Crăciun, populată de personajele Naşterii Domnului, atrage numeroşi turişti. Din cabanele de lemn aflate în aer liber se pot cumpăra produse tipice de artizanat şi se pot degusta specialităţi gastronomice ungureşti, specifice Crăciunului (Karacsony).

Târg de Crăciun la Budapesta
În Ungaria, la originea multor obiceiuri se află ceremoniile Bisericii Catolice şi reprezentaţiile teatrale cu subiecte biblice. Există numeroase variante de „Vicleim”, în care tinerii păstori, „îngeri”, „ostaşi”, organizaţi în grupuri, duc cu ei din casă în casă o iesle şi improvizează un mic spectacol pe tema Naşterii. La Muzeul de Arte Frumoase se află deschisă, până în 23 ianuarie, expoziţia intitulată „Lumea extra large” a lui Fernando Botero. Sunt prezentate peste 60 de picturi şi sculpturi care aduc o lume de poveste.

Crăciun la Tallinn, Estonia
Albul învăluie Tallinnul. Ciorapi de lână, căciuli, mănuşi, fulare lucrate de mână, cât şi alte produse de artizanat local se pot întâlni în Piaţa Raekoja a oraşului vechi, dar şi pe măsuţele etalate sub edificiile medievale. Toate accentuează romantismul acestei regiuni.
Seducţia Brit Style

Londra, Roata Mileniului
În ajunul Crăciunului, clopotele bisericilor vestesc britanicilor Naşterea lui Iisus. Se mai practică şi astăzi vechiul obicei „Ashen Fagott”, arderea lemnelor de frasin, în care rugul este format din 12 mănunchiuri de crengi simbolizând lunile anului ce a trecut. Cei adunaţi în jurul focului cântă colinde şi beau punch fierbinte. Potrivit credinţei populare, fantomele şi duhurile ies în lume. Crăciunul aduce pe mesele britanicilor clasica friptură de curcan, budinca şi o plăcintă tradiţională. Burlescul, ca spectacol care parodiază lumea celor bogaţi pentru a-i distra pe cei tineri, a luat naştere la jumătatea secolului al XIX-lea, în Anglia victoriană. Înfloreşte în anii ’20 şi miticul strip-tease, în care se dezbrăcau nu numai femei frumoase şi seducătoare, dar şi acrobaţi şi contorsionişti, încurajaţi de spectatori care, prin aplauze, făceau să le dispară timiditatea. În anii ’30-’40, când erau celebre Josephine Backer şi Betty Page, dive ale burlescului se travesteau cu jartiere şi pantofi cu toc, cu boa-uri şi pene de struţ, iar spectacolul erotic devenea un joc interactiv între artişti şi spectatori. Grase sau slabe, tinerele artiste sensibile şi inteligente evoluau pe scena londoneză, în super cluburi, în spectacolele de la „Bam Club”, „Café de Paris”, „Piccadilly Circus” sau „La Volupté” din Norwich Street, cluburile decadente ale oraşului. Se povesteşte că la New York, în timpul unui asemenea show al Fraţilor Minski, consideraţi în acea epocă regii burlescului, balerina Mia Dix şi-a pierdut costumul pe scenă. Publicul entuziast a declarat asta un triumf. Apoi, în luminile roşii şi în faţa unui public preponderent masculin, spectacolele decad. În anii ’90 s-au creat condiţiile renaşterii acestui gen prin balete şi spectacole comice de cabaret. Acum, uimesc spectatorii renumita Dita von Teese, intrând goală într-o imensă cupă de Martini, Kitty Bang Bang, specialista în „balloon strip-tease”, care se joacă cu focul, sau Lady Alex, care actualizează spectacolul cu imagini de un burlesc londonez. Charlie Chaplin revine ca o icoană a burlescului, prezentat de starul genului Sharon K. Asemenea spectacole pot fi văzute la „Miss Lala’s Boudoir”, „Velda Lauder”, „Pimps&Pinups”, dar şi la night cluburile „Café de Paris” (locul preferat al lui Marlene Dietrich) şi „La Volupté”, unde, de Crăciun, are loc spectacolul „The Last Supper”. Acum, la Londra, în seara Anului Nou, în Trafalgar Square, se desfăşoară un fantastic spectacol pirotehnic, care luminează Tamisa în faţă la „London Eye”, cea mai înaltă roată panoramică din lume, de 135 de metri. În discoteci, ritmuri dintre cele mai variate. Capitala britanică găzduieşte la „Olympia” seculara competiţie de dresaj a cailor, cu spectacole ecvestre, alături de „Shetland Pony Grand National”, cea a poneilor, dar şi „Dog Agility”.
Dansuri nebune, rituri celtice

Seara focului la Edinburgh
La Edinburgh, ca şi în insulele Shetland, în fiecare loc se desfăşoară câte un festival. Edinburgh-ul, capitala istorică a acestui pământ bogat în tradiţii, faimos mai ales pentru „Fringe Festival”, desfăşurat vara, dedicat artelor, sau pentru „Festivalul Cailor” din perioada toamnei, se animă între 30 noiembrie şi 25 ianuarie de o serie de celebrări. Este vorba despre „Winter Festival”, ce include două luni de evenimente, a cărui sărbătorire începe cu „Saint Andrew’s Day”, sfântul patron al Scoţiei. Crucea sa se află pe steagul naţional încă din secolul al IX-lea, iar legenda spune că simbolul a apărut din cer în urma bătăliei dintre câteva triburi scoţiene şi îngeri, făcând să învingă primii. De atunci Saint Andrew a devenit un fel de mit comparabil cu Saint Patrick în Irlanda. Toată lumea dansează, se bucură de felurile de mâncare tradiţionale, dar şi de reprezentaţiile teatrale şi de procesiuni. Întreaga lună decembrie, „Princes Street”, artera principală, cu brazi coloraţi în albastru şi o mare roată panoramică, este luminată de sărbătoare. La picioarele castelului, Piaţa de Crăciun, aflată în apropiere de „National Gallery of Scotland”, oferă o amplă alegere de produse tipice, de la obiecte lucrate de mână până la cele mai minunate arome ale bucătăriei nordice. Tot aici, „Princes Garden” invită publicul pe o pistă de patinaj, în ritmurile muzicii. La Edinburgh, noaptea de Anul Nou este considerată una dintre sărbătorile de stradă cele mai vivace din Europa. În acest sens, „Celtic Connection”, ce se ţine în fiecare an la Glasgow, celebrează muzica şi cultura celtică. Partea de nord, între Insulele Shetland şi Arran, devine pe perioada iernii ca o carte de poveşti. Pomii împodobiţi cu lumini de Crăciun, antice jocuri celtice şi pistele de schi, iată câteva posibilităţi care nu trebuie să vă scape. De „Hogmanay”, cum este numit Anul Nou, fiecare oraş are propria sărbătoare. La Edinburgh peste 4.000 de persoane se revarsă în piaţă pentru a se bucura de concerte şi dansuri tradiţionale.

Ceremonia focului la Stonehaven, Scoţia
La Stonehaven, în schimb, Hogmanay e sinonim cu „Fireballs Ceremony”, am putea spune o sărbătoare a mingilor de foc. Locuitorii defilează pe străzi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, flutură în aer aceste mingi de foc şi, ajunşi în port, le lansează pe mare. Urmează zile şi nopţi cu dansuri nebune şi rituri celtice. Noaptea lui Robert Burns, poetul preferat al Scoţiei, este o altă sărbătoare naţională. Trebuie vizitat oraşul unde este celebrat „Alloway” din 1759, o reconstrucţie din timpul vieţii poetului.
„Haggis”, între mit şi tradiţie. Este vorba despre o mâncare tradiţională, aflată în seara din ajunul Crăciunului pe mesele scoţienilor din întreaga lume. Ingredientele pot să te descurajeze: plămâni, inimă, ficat de oaie, amestecate cu făină, ceapă şi ouă, totul fiert în stomacul animalului. Garnitura este formată din piure de cartofi şi napi. Ritualul cere ca mâncarea să fie acompaniată de sunetul cimpoiului. Comesenii recită în cor poeziile bardului lor, Robert Burns. Când ajung la pudding, o persoană scoate un stilet pe care îl înfige în stomacul animalului. Mirosul este foarte aromat, iar „Haggis” este împărţită între cei aflaţi la masă. Totul, stropit cu zeci de feluri de bere: „Youngers”, „McEwans”, „Tennet’s”, „Scottish” şi „Newcastle”. La sfârşit, un whisky sau un „drambuie”, un lichior pe bază de whisky. Ciocolata caldă coboară în fluvii însoţită de „gluhwein”, un vin cald pe bază de lămâi. La Festivalul Muzical „Celtic Connection” din acest an vor sosi 1.500 de artişti şi vor fi 300 de evenimente. Cel mai aşteptat este „The Pulse of the World”, o fuziune între rafinatele muzici celtice şi cea indiană. Festivalul are în schimb şi vibraţii de gospel, ritmuri cubaneze şi de jazz.

Edinburgh
Un Crăciun înspre Polul Nord este de neuitat. Furia Oceanului Atlantic care separă cele două arhipeleaguri de Scoţia continentală conferă insulelor Orcadi şi Shetland o putere mistică. Celebră este „Partida de mingi”, un fel de rugby de stradă, intitulată „Ba’Game”, definită de BBC mai mult ca o bătălie civilă între locuitorii celor două insule decât un sport, la care participă peste 200 de persoane. Obiectivul este acelaşi ca în rugby, de a duce mingea în teritoriul „duşman”. Dar cel mai fantastic este „Up-Helly-Aa”, principalul festival european de foc, unde locuitorii defilează în costume speciale şi reconstruiesc o navă vikingă, vopsită cu diferite culori, care până în ziua paradei rămâne ascunsă. Atunci îi dau foc. În nopţile întunecoase din Shetland, luminile focului, studiate de designeri, se înlănţuie până în zori.

În faţa teatrului din Edinburgh
Pentru iubitorii schiului, în Scoţia există cinci complexuri, unde se pot practica schiul alpin, schiul de fond şi snowboardul. Se găsesc aici o mare varietate de funiculare şi schi-lifturi. Fascinantă este valea Gle Coe, înconjurată de piramide de roci. Este unul dintre mijloacele minunate pentru a celebra frumuseţea iernii.
Neapărat, dacă faceţi Crăciunul sau Anul Nou la Dublin, mergeţi la musicalul „Cântec de Crăciun”, după Charles Dickens. Îl veţi putea aplauda, la Grand Canal Theatre, pe Tommy Steele, legendarul actor britanic, care este protagonistul rolului Avarului, ce l-a inspirat şi pe Walt Disney în personajul Paperon.
Între Coasta Amalfitană şi o croazieră
Sunt locuri în care e dificil să separi frumuseţea naturii de cea creată de om, deoarece totul, ambientul, copacii şi marea, pare creat de o mână capabilă să transforme haosul în armonie. Unul dintre acestea este Sorrento de lângă Napoli, pe Coasta Amalfitană. Sorrento şi Capri sunt două oraşe care au găzduit întotdeauna, în preajma sărbătorilor de Crăciun, personalităţi rafinate, de la Byron la Keats, de la Dickens la Wagner, de la Ibsen la Nietzsche, care iubeau „soarele de iarnă”. Iubeau acest aer pe care îl respirau şi muzica de aici. Dacă iubiţi marea, opriţi-vă la Sorrento, oraşul luminat feeric, şi beţi o cafea în celebra Piaţă Torquato Tasso.
Mulţi dintre occidentali aleg o croazieră între Spania şi Maroc, deoarece se pot bucura de o climă bună în plină iarnă, cu soare şi cu relaxare. Dar pot descoperi şi frumuseţi artistice în locurile în care acostează nava şi se pot bucura de tot confortul disponibil la bord pentru a se simţi răsfăţaţi. Înainte se considera că o croazieră reprezintă o vacanţă ideală atât pentru tinerii căsătoriţi, cât şi pentru familiile adulte. Azi, în schimb, sunt atraşi şi tinerii prin distracţiile oferite la bord de discoteci şi cinematografe, care au cucerit şi această categorie de public. Este tentantă o croazieră de Crăciun plecând din Genova în 19 decembrie, navigând de-a lungul Meditarenei, trecând prin Franţa, Maroc şi Spania, pentru 8 zile, la bordul prestigioasei „Louis Majesty”, dar se poate alege şi o ofertă interesantă, „Smart price”, cheltuind 500 de euro pentru aceeaşi perioadă. Luxul nu mai este un prerogativ doar pentru cei cu bani. Pentru perioada de iarnă puteţi alege şi o croazieră pe Marea Roşie ori în Caraibe sau „1001 de nopţi”, între Dubai şi Emiratele Arabe la bordul „Costa Deliziosa”, interesantă în acest sens fiind formula „roulette”, valabilă din 20 decembrie, cu 495 de euro.
Atmosferă de poveste în Republica San Marino
Târgurile, presepi, spectacolele muzicale şi centrul istoric al celei mai vechi republici din lume iluminat de sărbătoare până la 6 ianuarie. Din piaţeta „Lo Stradone” la via Eugippo şi Piaţa Libertăţii, originale leduri colorate creează o atmosferă ireală. Zeci de mici cabane de lemn îi primesc pe turişti ca într-un încântător sătuc de munte. Între lampadare în mii de culori, bomboane în vase de sticlă, fructe confiate şi aroma de portocale ce înmiresmează aerul strâng la Târgul de Crăciun din San Marino, aflat între vechile ziduri, până la Tre Torri, o mulţime de vizitatori, fermecaţi şi de magia peisajului. Când termometrul scade sub zero grade, e timpul să vă lăsaţi cuprinşi de emoţia muzicii. Începând din 18 decembrie, puteţi audia o serie de concerte cum ar fi cel oferit de Corala din San Marino, dirijată de Fausto Giacomini, în 23 decembrie. Din 26 decembrie, întâlnirile muzicale se înmulţesc, cu „Concertul de Sfântul Ştefan” şi cel „Gospel Sjuwana Byers & Children of God”, iar în 31 decembrie, Piaţa Sant’Agata se transformă într-o adevărată discotecă sub stele, cu show-ul a 15 muzicieni veniţi din toate părţile Italiei.
Pentru copii sunt pregătite o mulţime de surprize, de la „Globul de Zăpadă”, casa magică a lui „Babbo Natale”, unde pot găsi delicioşi biscuiţi şi mici figurine de ciocolată, „Torta tre Monti”, o prăjitură a cărei formă este inspirată de cele Trei Turnuri din San Marino, un fel de chec învelit în ciocolată, „bustrengo”, desertul tradiţional de Crăciun, făcut cu miere, nuci, smochine, sau „cacciatello”, o variantă de cremă caramel. Aici cei mici ascultă muzică şi dansează. Apoi există „Lumea fermecată” a teatrului de marionete, pista de snow tubing pe zăpadă sintetică, „Satul de Crăciun din gheaţă”, o minunată pistă de patinaj. Iar în 6 ianuarie, toţi o aşteaptă pe Befana care coboară din cer cu daruri.
Chic alpin

Piaţa de Crăciun în Zurich
În mica staţiune Gstaad, din Elveţia, unul dintre oraşele alpine cele mai şic, totul este splendid. Respiră rusticitate şi glamour. Situat la înălţimea de 1050 de metri, într-un scenariu magic, cu un „open space” alpestru, are 250 de kilometri de piste, cu 58 de schi-lifturi, cu hoteluri de epocă, restaurante pentru gurmanzi, aflate în Ghidul „Gault Millau”, nenumărate sporturi pe zăpadă. În imaginarul colectiv, Gstaad este un loc unde paparazzi îşi aprind mereu flashurile în căutarea celebrităţilor pe pârtiile de schi. Aici au poposit generalul Montgomery, Liz Taylor, Roger Moore, Julie Andrews, George Soros, Roman Polanski, Catherine Deneuve… În perioada sărbătorilor de iarnă, aici se desfăşoară „New York Festival”, cu muzică clasică şi jazz, dar şi „Tango on Ice” sau festivalul baloanelor.
La Geneva, Crăciunul vine cu ciocolată şi tradiţii din secolul al XVII-lea. „Să piară duşmanii Republicii” este motto-ul în toate casele genevezilor, de la bătrâni până la copii, când ciocnesc cupele cu cremă de ciocolată, desertul tradiţional la festivitatea de celebrare a „Escaladei”, care are loc la 12 decembrie. Instituită în 1926, ea sărbătoreşte victoria din 1602, când Carol Emmanuel I, Duce de Savoia, a atacat prin surprindere oraşul, încercând să-i escaladeze zidurile şi să transforme Geneva în capitala domeniului său.
În Elveţia, heralzii vestesc prin sunetul clopoţeilor de argint sosirea lui „Christkindli”, reprezentat de un înger înveşmântat în alb, cu un văl alb pe faţă şi cu coroană. Trei lumânări sunt aprinse când el intră în fiecare casă şi dă copiilor daruri din coşul purtat de ajutoarele lui.
În săptămâna dinaintea Crăciunului, copiii vizitează casele din jur ducând mici daruri. Sunetul clopotelor a devenit o tradiţie, iar satele intră într-o adevărată competiţie când îşi cheamă credincioşii la slujba de la miezul nopţii. După serviciul divin, familiile se reunesc în faţa unor imense gogoşi, numite „ringli”, şi a cupelor cu ciocolată caldă. Cântăreţii cu „Steaua”, îmbrăcaţi precum cei trei Magi, defilează pe străzile oraşelor cântând colinde.
În Zürich, Moş Crăciun soseşte într-un tramvai de poveste şi îi plimbă pe copii prin oraş, cântând cu ei colinde şi împărţindu-le dulciuri. Pentru această sărbătoare, „Casa Lindt” a Maeştrilor Ciocolatieri creează eroi, Moşi Crăciuni şi sănii cu Moş Crăciun din cea mai fină ciocolată. Până în 2 ianuarie puteţi vedea comedia muzicală „Swiss Christmas”, un spectacol pentru întreaga familie. În fiecare zi, în jurul bradului din centrul oraşului, grupuri de tineri, altele de fiecare dată, cântă colinde.
O mare Piaţă de Crăciun se ţine în decembrie la Montreux, pe malul Lacului Leman. Produsele cele mai căutate sunt dulciurile: nugale cu tot felul de arome, în mai multe culori, caramele cu aromă de struguri şi gust de rom, acadele, migdale caramelizate, castane coapte, produse de artizanat cioplite în lemn, jucării, ornamente de sticlă pictată de mână, picturi, costume tradiţionale. Preparate specifice Crăciunului, cum ar fi cârnaţii din carne de vită la grătar, pot fi degustate însoţite de vinul fiert, foarte căutat de cumpărătorii îngheţaţi.
Seara de 24 dcembrie este sărbătorită de regulă în familie. Copiii se strâng în jurul bradului împodobit şi luminat de cele mai multe ori cu lumânări adevărate, având dedesubt cadourile. Printre mâncărurile specifice, în partea franceză a ţării, se numără curcanul umplut cu castane, care la Neuchatel poate fi servit cu andive cu smântână, în timp ce la Geneva are alături anghinare gratinate.
Atmosferă imperială la trecerea dintre ani
Viena oferă o sărbătoare a Anului Nou unică în lume, cu numeroşi artişti de toate genurile. Sosirea Anului Nou se va serba la Rathausplatz, dar şi în Lowelstrasse. Aici vor fi numeroşi solişti şi formaţii specializaţi în muzica funk, jazz, disco, soul şi, mai ales, house. Un alt loc în care se va putea celebra trecerea dintre ani este Freung, unde vor răsuna acordurile muzicii populare şi uşoare. Şi în alte pieţe ale oraşului Anul Nou va fi salutat de „Okidoki”, condus de Christina Karnick şi Robert Steiner, iar pe una dintre scene va începe, la ora 19.00, un concert cu „Die Wörtherseer”, Claus Markus şi Andreas Gantmann. Seara va continua, la Am Hof, cu muzică de jazz şi cu melodiile considerate succesele anului 2010. La ora 17.00, o paradă a hiturilor austriece. După ce publicul se va încălzi, vor intra în scenă numeroşi DJ şi regale de la „Hit Parad”, Darius&Finaly. Un joc pirotehnic de artificii va încununa sărbătoarea.
Piaţa Lugeck este un colţ al Vienei unde se vor putea asculta melodii pop şi latin-disco, oferind o călătorie muzicală în cele mai frumoase ţări ale Americii de Sud, până la ora 2 noaptea. Vor răsuna şi succesele de discotecă, oferind atmosfera necesară pentru a intra în noul an relaxaţi şi plini de bucurie.
Alt loc, Stephansplatz, va începe cu ritualul „Alles Walzer” (Vals pentru toţi). Elevi ai şcolilor de dans din toată Viena vor evolua acompaniaţi de muzica de la „Wienerwalz”, de muzica de la Operetă, dar şi de ansamblul „Kaiserwalzer”. După „Dunărea albastră” toată lumea va dansa pe „Rondoul vienez”. O altă piaţă, Graben, se va transforma într-o fantastică sală de bal, deschisă sub splendidele lampadare Swarovski suspendate deasupra ei. Şi apoi, Kärtner Strasse. Ce au în comun? Muzică electronică, succesele de la „Hit Parad”? Toate vor exploda pe această stradă, graţie mai multor DJ, alături de „disco beat” şi muzică sound. În Neuer Markt, până la ora 18.00, puteţi particpia la „Karaoke Show” şi, după aceea, toată noaptea muzica va fi oferită de „Swinging Fortries”, un grup incredibil care cântă piese swing şi bouggie ale anilor ’40.
În „Haus der Musik”, accesul va fi gratuit până la ora 22.00. După ce veţi afla istoria „Concertului de Anul Nou”, veţi putea asculta Orchestra Filarmonică din Viena. Iar în Prater vă puteţi răsfăţa cu cea mai bună muzică a anilor ’60-’90, în programul ales de „Die Due”, cu Wolfgang Laab şi Marco Weichsel&Band. De Anul Nou, la Viena vor răsuna şi percuţiile braziliene, iar splendide balerine vor dansa samba, invitându-i pe cei prezenţi să li se alăture, cu clasica formulă „lets dance together”.
La „Karlskirche Wien” puteţi asculta muzica lui Vivaldi. Nu pierdeţi concertul Orchestrei vieneze, la Orangeria Castelului Schonbrunn, o simbioză între marea muzică clasică, cea imperială şi tradiţia Curţii. Muzica lui Mozart şi Strauss vă va face să trăiţi farmecul Vienei. Petreceţi o seară de neuitat în palatele baroce cele mai faimoase. Tot cu muzică de Mozart şi Strauss, în acompaniamentul „Wiener Residenzorchester”, una dintre cele mai bune formaţii de cameră din lume, ai cărei membri vor fi îmbrăcaţi în costume istorice, la Palais Auersperg vă veţi întoarce în timpul Vienei Imperiale, răsfăţându-vă cu „Eine Kleine Nachtmusik”, „Violin Kozert”, „Tik Tak Polka”, „Kaiserwalzer”, „Wiener Blut” şi „Czardas”.
Hieronymus Bosch, Tizian, Rubens, Rembrandt, Murillo, Tieppolo vă aşteaptă la „Gemälde Galerie”, fondată în 1822, când contele Lamberg Sprinzenstein a creat, prin unirea cu Galeria Academiei, primul muzeu din Viena. După îndelungate lucrări de renovare, sălile de primul etaj al Academiei de Istorie au fost inaugurate recent. Ele oferă un magnific cadru preţioaselor colecţii.

Liechtenstein Museum, Figurine de porţelan în costume de epocă
La „Liechtenstein Museum” puteţi vizita o splendidă expoziţie „Costume de ceremonie”, cu figurine din porţelan îmbrăcate în veşminte de epocă.
În noul muzeu „Novomatic Forum” se află o incitantă expoziţie, „Inca Gold”, la Albertina, alte două expoziţii ţin afişul: Michelangelo şi Picasso. De Anul Nou, la noul „Theater an der Wien”, un excepţional concert cu „Carmina Burana&Chorfantasie”.
În faţa Castelului Belvedere, a muzeului „Belle Arti”, la Maria Theresien Platz, în Karlsplatz, dar şi în faţa spitalului AKH, sunt numeroase Pieţe de Crăciun, care propun, în afara produselor tipice acestei sărbători, piste de patinaj şi o adevărată atracţie bucolică cu dansuri şi concerte în întâmpinarea Anului Nou. În cluburile trendy ale oraşului, petrecerile vor urma tradiţia balurilor de la Palatul Imperial.