Robert Turcescu a confirmat duminică seara la B1 TV că este reală postarea sa de pe blogul său în care mărturisește că a fost ofițer acoperit, la fel și documentele pe care le-a postat, și a anunțat că va mai realiza emisiunea de la B1.
„Nu mai puteam veni în fața voastră vorbind despre ofițerul acoperit care candidează la președinție și eu să mă simt așa în interiorul meu”, a declarat acesta.
Turcescu a dezvăluit duminică pe blog că a fost locotenent-colonel sub acoperire.
„Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac această mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sunt pregătit sa îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi și de judecători drepți. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor”, a scris Turcescu într-o postare intitulată „Mărturisire și spovedanie”.
Turcescu a susținut duminică seara că a primit „în mână” documentele prin care a devenit ofițer acoperit.
„Mă supun judecătorilor. Repet. Voi spune absolut tot în fața unui judecător. Eu le-am primit în mână aceste documente. Nu am să povestesc aici”, a spus acesta la B1.
Robert Turcescu, întrebătorul preferat al președintelui Traian Băsescu ani la rând, ar fi fost ofițer acoperit al Direcţiei Informaţii Militare a Armatei.
Cum a ajuns Ministerul Apărării să-și inflitreze un acoperit în presă? Cu ce scop? Cui a servit? Turcescu a refuzat să răspundă.