Ironia UDMR la adresa programului de guvernare

Kelemen Hunor, liderul UDMR: „A citit careva planul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată…

Ironia UDMR la adresa programului de guvernare

Kelemen Hunor, liderul UDMR: „A citit careva planul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată…

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă seara, că preşedintele executiv al Uniunii, Porcsalmi Balint, i-a spus că noul program de guvernare „arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri”.

„A citit careva planul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri. Se va decide săptămâna viitoare referitor la acest plan de guvernare şi ar fi foarte bine dacă v-aţi exprima şi voi părerea. Eu aş fi foarte bucuros ca mâine dimineaţă să citiţi acest program de guvernare şi să ne spuneţi ideile voastre până luni dimineaţa. Avem şi noi idei referitoare la perioada următoare pe care vrem să le prezentăm. Toate aceste acorduri sunt pe plan îndelungat”, a spus Hunor, în cadrul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea Conferinţei Tineretului Maghiar (MIERT), potrivit traducerii oficiale.

Porcsalmi l-a completat duminică: ”Am citit programul de guvernare, are peste 200 de pagini, mi se pare că are multe capitole care sunt copy-paste, din mai multe programe, și sunt foarte multe clișee fără fond, un fel de lucruri care s-ar dori realizate. Multe capitole nu le-aș numi program de guvernare, ci un fel de colecție de idei adunate și puse pe hârtie unele după altele. Pe de altă parte, sunt și capitole care mi se par realizabile, au termene, sunt criterii după care te poți ghida”.

În replică la afirmațiile lui Kelemen Hunor, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică, că este „foarte bine să fie critic”, manifestându-şi speranţa ca UDMR va susţine prin vot învestirea Guvernului Dăncilă.

„E foarte bine să fie critic. Programul de guvernare nu a suferit modificări importante, deci este cam acelaşi care a fost votat”, a spus Dragnea, întrebat despre criticile lui Kelemen Hunor.

« Noi am avut o discuţie cu grupul UDMR. S-a stabilit că mâine (luni, n.r.) ei vor avea o întâlnire politică unde vor decide dacă susţin prin vot învestitura Guvernului sau nu. Deci noi sperăm să ne susţină”, a mai afirmat Liviu Dragnea.

O replică pentru liderul UDMR a venit duminică și din partea ministrului Agriculturii, Petre Daea. „În 1968 m-am îmbătat. Dacă mă gândesc… şi acum mi-e rău…”, a spus Daea la Palatul Parlamentului.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Să fi făcut cineva dintr-un partid tip UDMR sau FDGR adică, numai pentru unguri, sau numai pentru nemți dacă ar mai exista așa un partid pentru românii din România și toată lumea , o afirmație care să persifleze ministerul agriculturii, sau orce persoană din Ungaria” mai, ce s-ar mai ofuscat spre cinste lor ungurii liderii ai UDMR. Dacă însă liderii UDMR atacă un ministru sau minister PSD, trist, pe cât de mulți ce se dau români îi face fericiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.