Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat într-un interviu pentru site-ul cursdeguvernare.ro, referindu-se la Brigada multinațională pe care o va găzdui România, că țara noastră a obținut „deja un angajament din partea Germaniei, în privința participării, cel puțin pentru început, cu ofițeri de stat major” la aceasta.
Pentru constituirea acestei brigăzi și-au mai anunțat participarea până acum Polonia și Bulgaria.
„Știți foarte bine că am informat opinia publică despre, pe de o parte, angajarea reciprocă, de către România și Polonia, a câte unei companii. O companie pe care noi am identificat-o deja și pe care o menim pentru a intra în grupul de luptă din Polonia, care se află sub națiunea-cadru SUA. Respectiv, o companie poloneză, care este angajată pentru brigada multinanțională din România. Avem o angajare cu până la 400 de militari oferită și reconfirmată de Bulgaria”, a precizat Motoc.
Brigada multinațională va funcționa la Craiova, a anunța recent președintele Klaus Iohannis.