Actorul britanic Roger Moore, celebru pentru interpretarea lui James Bond și rolul din Sfântul, a încetat din viață marți, în Elveția, la vârsta de 89 de ani, a anunțat familia.
Potrivit sursei citate, actorul a murit de cancer în Elveția, relatează Reuters.
Moore, care a trăit în această țară timp de mai mulți ani, a murit după o scurtă luptă cu cancerul, scrie EFE.
„Cu inima grea trebuie să anunțăm decesul tatălui nostru iubit, Sir Roger Moore, astăzi, în Elveția, după o scurtă dar curajoasă luptă împotriva cancerului”, au scris copiii actorului pe contul său de Twitter, notează AFP.
Roger Moore va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii funerare private care va avea loc la Monaco, conform dorinţelor sale.
Actorul s-a născut la Londra pe 14 octombrie 1927 şi, după ce a lucrat ca model la începutul anilor 1950, a semnat un contract pe şapte ani cu studioul MGM.
Rolul care l-a făcut remarcat în televiziune a fost cel din serialul de aventuri ”Ivanhoe”, iar succesul cu ”Sfântul” i-a deschis uşile la Hollywood.
A interpretat rolul ”James Bond” pentru prima dată în 1973, apoi, timp de 12 ani, a jucat în alte şase producţii cu agentul 007.
A devenit astfel actorul care a deţinut cel mai mult timp acest rol din istoria francizei. Roger Moore avea vârsta de 58 de ani când s-a retras din seria ”James Bond”.