În cartea sa „Între linii”, apărută la sfârşitul anului trecut, Eugen Mihăescu, fost consilier al lui Ion Iliescu şi fost ambasador al României la UNESCO, îl portretizează în cuvinte deloc măgulitoare pe recent numitul director al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu.
Graficianul româno-american dezvăluie într-una din paginile romanului său care au fost resorturile propulsării lui Mircea Geoană în funcţia de ambasador la Washington în 1996 şi ce rol a jucat Meleşcanu în fulminanta carieră de diplomat a fostului preşedinte al PSD.
„Noul ambasador avansase în carieră cu viteză cosmică: referent în ’89, apoi purtător de cuvânt al MAE şi şef de cabinet pe vremea lui Meleşcanu, care avea nevoie de un chaperon (trad. din franceză = companion) pentru fiica sa, o adolescentă cam şturlubatică”, scrie Mihăescu despre relaţia strânsă dintre Teodor Meleşcanu şi Mircea Geoană.
Într-un alt capitol al romanului de dezvăluiri politice dedicat dezastruoasei campanii desfăşurate de PDSR în alegerile prezidenţiale din 1996, fostul consilier al Ion Iliescu (înfrânt în acele alegeri de Emil Constantinescu) îi acuză de sabotaj pe Iosif Boda (la vremea aceea, consilier al lui Iliescu) şi Teodor Meleşcanu (pe atunci, ministru al Afacerilor Externe) şi explică manevrele obscure care au stat în spatele formării ApR-ului, defunctul partid înfiinţat de cei doi. „Nu erau în stare să regleze tirul sfătuind candidatul (n.red. Ion Iliescu) să-şi adapteze discursul în funcţie de electoratul căruia i se adresa. Ceea ce făceau aceşti aşa-zişi specialişti se numeşte sabotaj, dar asta a ieşit la iveală mai târziu, când s-a aflat că Boda şi Meleşcanu făceau dese vizite la Paris unde Adrian Costea, «puşculiţa Securităţii», le plătea hotelul, îi invita la restaurant şi la cazinoul din Deauville, unde puneau ţara la cale. Planul lor era simplu: dacă PSDR-ul şi candidatul său pierdeau alegerile, cineva trebuia să plătească, să-şi dea demisia. Aşa îşi imaginau că vor scăpa de vechii conducători, iar ei şi cei care se aflau în spatele lor vor putea pune mâna pe partid. În timpul campaniei este greu să te detaşezi ca să poţi vedea întreaga imagine a intrigii, abia mai târziu s-a developat filmul, când cei doi care ar fi vrut să pună mâna pe un partid puternic şi bine organizat în teritoriu, au fost nevoiţi să renunţe şi s-au grupat într-o nouă formaţiune numită Alianţa pentru România”, povesteşte Eugen Mihăescu.
