Italienii care dau curent Capitalei, suspecți de constituirea unui cartel

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la E-Distribuţie Muntenia (fostă Enel Distribuţie Muntenia) şi la sediile a patru companii care proiectează şi execută instalaţii de racordare la reţeaua electrică: Electrical Power Consulting SRL, Simco International Impex SRL, Institutul de Studii si Proiectari Energetice – ISPE SA şi Servicii Energetice Muntenia SA. Inspecţiile au fost efectuate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al operatorului de distribuţie a energiei electrice, E-Distribuţie Muntenia, în zona pentru care deţine licenţă emisă de ANRE, cu efecte şi pe piaţa serviciilor conexe, respectiv elaborarea studiilor de soluţie, proiectarea şi execuţia instalaţiilor de racordare etc.

Autoritatea de concurenţă suspectează că E-Distribuţie Muntenia ar discrimina unele companii prestatoare de servicii conexe prin selectarea unor operatori pe alte criterii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare. În acest fel, ar putea fi afectaţi şi consumatorii prin influenţarea de către EDM a soluţiilor tehnice propuse utilizatorilor, a duratei şi a costurilor de racordare la reţeaua de energie electrică, precum şi a opţiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Enel este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind aproape o treime din piaţă locală de distribuţie.

Oficialii E-Distribuție Muntenia susțin că societatea cooperează pe deplin cu autoritatea competentă, punând la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate. „În această etapă preliminară, nu putem face alte comentarii”, a declarat Sergiu Ion, responsabil cu comunicarea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4571 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.