PNL a acuzat faptul că la votul din plenul Camerei Deputaților în care s-au adoptat modificările la ordonanța 20/2016 prin care au fost crescute salariile în educație și în sănătate nu s-au îndeplinit condițiile de cvorum, în sală fiind doar 168 de parlamentari și nu 184 cum s-a anunțat, conform b1TV.
Florin Iordache, președintele interimar al Camerei Deputaților, a explicat la emisiunea „Dosar de Politician” de pe B1TV ce s-ar fi întâmplat.
„Eu nu am început ședinta de vot până nu am fost minim 177. Cei doi colegi ai mei, cei doi secretari, mi-au comunicat că sunt 183 de deputați prezenți. De-a lungul timpul a mai fluctuat prezența, mai ieșeau mai intrau. În momentul când am coborât sub 177 am suspendat ședința.” a afirmat Florin Iordache.
Boicotul
Deputații PNL au boicotat votul din Parlament, refuzând să voteze o lege despre care au afirmat că nu se susține financiar și este făcută ilegal în prag de alegeri. Acum, PNL acuză PSD-ul și pe Liviu Dragnea că au furat la votul din plen, deoarece cvorumul necesar pentru a trece legea nu s-a îndeplinit, în sală fiind doar 168 de parlamentari și nu 184 cum s-a anunțat după vot.
„Sunt dovezi, am trecut de etapa de acuzații. Și presa a postat imagini și filmări din plen, sunt dovezi certe că PSD a furat la vot, a furat în privința criteriilor de cvorum. Au fost în sala 165 de persoane, cvorumul era la 177.
Noi cei din PNL, și daca nu mă înșel, și minoritațile naționale, am cerut apel nominal pentru a arăta foarte clar că cvorumul necesar pentru a vota legi nu a fost îndeplinit. S-au respins două asemenea solicitări.
Singurul lucru pe care PSD ar trebui să îl facă acum ar fi ca să iasă Liviu Dragnea care din disperare a săvârșit această ilegalitate astăzi, să își ceară scuze publicului că a făcut ceea ce a făcut Roberta Anastase cu legea pensiiilor, lucru pentru care a plătit. Și îi cer lui Florin Iordache ca să nu ajungem la înșelăciune sau abuz în serviciu să recunoasca că a fost obligat de Dragnea să facă acest lucru și să nu semneze această lege”, a afirmat Alina Gorghiu în direct pentru B1TV.
Acuzaţiile
„PSD fură! Acestea sunt dovezile incontestabile ale faptului că PSD nu știe să facă altfel de politică în România decât încălcând legile în Parlamentul României.
Votul din Camera Deputaților asupra Legii privind majorările salariale în educație și sănătate a fost VICIAT prin minciună. PSD a mințit că are suficienți oameni în sală pentru a vota legea, anunțând o prezență de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168(!)
Cum pot crede cei care așteaptă de la PSD măriri de salarii că le vor și primi când văd că PSD a fraudat chiar votul prin care promite aceste beneficii?!?” a postat și PNL, pe pagina de Facebook, a partidului.
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, în calitate de for decizional, legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care sunt majorate salariile în educaţie şi sănătate, cu 184 de voturi „pentru”, o abținere și niciun vot împotivă.
Adoptarea legii a iscat un scandal în Parlament, deputații din Partidul Național Liberal au refuzat să participe la vot, în timp ce ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru a acuzat că măsurile luate sunt illegale în prag de alegeri și astfel de majorări nu se susțin din punct de vedere financiar.
Contrele Dragnea – Pâslaru
Liviu Dragnea l-a acuzat pe acesta că minte și dezinformează oamenii și că sunt bani pentru creșterea salariilor și că guvernul are bani necheltuiți pe care nu vor să îi folosească pentru majorarea salariilor.
Dragoş Pîslaru spunea că dacă proiectul va trece şi de votul final, Guvernul are „datoria” să se adreseze CCR, pentru că nu sunt indicate sursele de finanţare.
„Asemenea cum am făcut în cazul pensiilor speciale, asemenea cum am făcut în cazul oricăror măsuri care au un impact care nu poate fi suportabil, este de datoria Guvernului să se adreseze forului care poate decide aceste conflicte între puterile în stat, să ni se spună de către Curtea Constituţională dacă este sau nu constituţională să adopţi un astfel de pachet fără să indici resursele deloc”, a spus ministrul Muncii.
Efectele actului legislativ
Conform unui document de lucru, aplicarea modificărilor decise de comisiile de specialitate determină creşteri salariale care, în cazul unui director de unitate de asistenţă socială pot ajunge până la 54%, de la 4212 lei la 6498 de lei, în cazul unui asistent social ar putea fi de 38% de la 2382 de lei la 3297 de lei, în timp ce pentru salariul unui psiholog stagiar în aceeaşi unitate nivelul creşterii este de 6%, ceea ce reprezintă mai puţin de 100 de lei.
În cazul unui director de program de rezidenţiat, creşterea este de 12,5%, iar salariul unui medic coordonator de substaţie la serviciul de ambulanţă ar creşte cu 10%.
Cel mai mare impact bugetar al modificărilor salariale decise de comisiile parlamentare de specialite pentru personalul din educaţie şi din sănătate, de 2,9 miliarde de lei, îl au majorările cu o medie de 15% ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate, inclusv cel administrativ, de la 1 decembrie 2016 (1,1 miliarde de lei) şi pentru personalul din învăţământ, de la 1 ianuarie 2017 (1,8 miliarde de lei).
Pe locul al treilea ca impact bugetar se află sporurile calculate ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială, cu un impact de 1,4 miliarde de lei asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.