Preşedintele Klaus Iohannis îl contrazice pe Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu privire la relaţia cu SUA.
„Noi nu suntem aşa pesimişti precum domnul Tusk. Nu ştiu de ce e aşa pesimist. Şi ieri m-am exprimat clar, şi nu am fost singurul, pentru întărirea relaţiei transaltraltice. Şi Stoltenberg a subliniat că nu e un fir singular, o relaţie are mai multe fire, unele slăbesc, altele se întaresc. De exemplu, fondurile alocate din SUA pentru forţele armate în Europa au crescut cu 40%. Relaţia pe securitate este în continuă consolidare”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, citat de Mediafax.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat liderii Uniunii Europene să se pregătească pentru cel mai sumbru scenariu în raport cu SUA.
„În ciuda eforturilor noastre neîncetate de a menţine unitatea Occidentului, relaţiile transatlantice se află sub o presiune imensă din cauza politicilor preşedintelui Trump. Cred că în timp ce trebuie să sperăm pentru ce e mai bun, trebuie să ne pregătim pentru cel mai sumbru scenariu”, a afirmat Donald Tusk, într-o scrisoare adresată liderilor UE înaintea summit-ului Consiliului European.
Iata masura capacitatii politice in plan extern a lui Iohannis: sluga perfecta! Stoltenberg e doar administratorul -paiata al NATO, organizatie quasi-americana. De el te folosesti ca sa exemplifici relatia transatlantica? De ce nu Macron, Merkel sau Orban, ca ultimul e mai aproape. Ah, am uitat, cand vreun american stranuta, Klaus face gripa… Mai bine ne spune KWI care e pozitia Romaniei privind imigratia ilegala, ca asta e subiectul zilei. Si cine i-a dat lui mandat sa angajeze Romania pe un drum sau altul? Bunica de la Sibiu?