Manole Mugurel I., guvernator al băncii centrale, declara că majorarea salariului minim ar trebui să fie determinată de piață și să provină din creșterea productivității, și nu dintr-o decizie politică.
Primul gând pe care mi-l provoacă această zicere macroprudențială este că dacă Isărescu spune că o măsură de politică economică este proastă înseamnă că măsura este bună și ar trebui rapid implementată. De multă vreme, tot ceea ce emană de la Banca, așa-zis, Națională a României este alăturea cu drumul și, exact ca în bancul cu măgarul lui Nastratin, trebuie făcut invers decât zice guvernatorul. Primul care ar trebui să ia aminte la acest banc ar trebui să fie Dragnea L., cel care a făcut înțelegerea cu Isărescu pentru blocarea în Parlament a unor legi pro-consumatori, crezând că primește în schimb inflație și dobânzi mici. Nu a primit. Dimpotrivă. Inflația și Roborul au rămas mari și au reînceput să crească. Statul se împrumută deja la dobânzi mai mari decât inflația – undeva dincolo de 5,5%. În ăst timp, onorabilul Manole își aprobă sieși, alături de șefimea și directorimea din jurul său, bonusuri de performanță și participații la profit (deși o bancă centrală nu ar trebui să aibă niciodată profit, totuși Legea 312/2004 permite BNR să facă profit din tot felul de operațiuni care tulbură piața).
Cu toate acestea, mai sunt de relevat câteva chestii care îl contrazic ferm și vădit pe macroprudențialul vieții.
Domnul guvernator pare a ignora faptul că, în conformitate cu Eurostat, ecartul (distanța) dintre salariul real și productivitatea muncii este, în România, cea mai mare din Europa. Salariile angajaților români sunt la ani de zile distanță de productivitatea muncii românilor, așa că majorarea salariilor minime, care să determine schimbări pozitive în toate salariile, este o necesitate economică și fiscală.
Economic, ținerea a 2,2 milioane de oameni în zona salariului minim pe economie (cifra este avansată de ZF de azi) determină accelerarea exodului forței de muncă și instalarea penuriei de resurse umane (care, cică, va atinge un milion de locuri de muncă neocupate în 2020, conform ZF de luni). Cei care încă au afaceri în România vor fi nevoiți să completeze locurile de muncă neocupate cu muncitori asiatici sau chiar africani. În legătură cu acest „izvor“ de resurse umane, am citit ieri o declarație a președintelui Camerei de Comerț Româno-Germane, de un incredibil cinism: omul se bucura că vor apărea din ce în ce mai mulți muncitori asiatici și africani în turism; or, conform acestui purtător al prieteniei româno-germane, acești muncitori sunt oameni supuși, îndatoritori și necostisitori (adică slugi preaplecate, care nu ar atinge nici cu o floare sau vorbă de protest mărețul patron, care le asigură o sclavie liniștită pentru o pâine neagră și amară); aceste „calități“ le lipsesc muncitorilor români, iar omul se oftică pentru asta. La fel cum se oftică fosta ministresă a Finanțelor de pe vremea guvernului tehnocrat – cică românii ar trebui să muncească mai mult, chiar și pe doi lei, ca brazilienii. Ne mai mirăm că circa 200 de mii de inși pleacă în fiecare an din țară? Oare toți cei patru milioane care au plecat din țară în ultimii 20 de ani au făcut-o pe motiv de Dragnea și M… PSD?
Fiscal, este foarte probabil că cei 2,2 milioane de oameni care au pe cartea de muncă salariul minim pe economie au și alte venituri, dar neînregistrate (colocvial, acestea sunt denumite venituri „la negru“). Cei care se tem de majorarea salariului minim pe economie se tem, de fapt, că nu vor mai putea practica optimizarea (a se citi evaziunea) fiscală, și nu de faptul că vor fi nevoiți să dea oameni afară sau să dea faliment pentru că le-ar crește exponențial costurile. Majorarea salariului minim, chiar dacă nu pare, este o metodă de limitare a evaziunii fiscale și, mai ales, este o măsură suplimentară de protecție socială a angajaților care fie nu au deloc contract de muncă, fie au un contract de muncă pe salariul minim – contribuțiile sociale (CAS și CASS) vor fi plătite, prin reținere la sursă, la valoarea acestui salariu, iar respectivii angajați vor avea calitatea de asigurat, calitate care, în prezent, multora le lipsește. Situațiile dramatice în care medicamentele sau procedurile medicale ori indemnizația de creștere a copilului nu sunt suportate de fondurile de asigurare vor fi mai rare sau vor dispărea cu totul.
Aviz macroprudențialului vieții și onegheurilor care plâng de mila patronilor (aceiași care fac aici profituri de peste trei ori mai mari decât media europeană): un salariat corect plătit este mai productiv și mai fidel întreprinderii unde lucrează. Un biznis care se bazează pe furtișaguri fiscale sau de altă natură și pe plata unor salarii de doi lei nu este un business competitiv, ci un eșec programat, dar neanunțat.
P.S.: Guvernul italian a introdus de anul acesta principiul venitului universal. Nu am văzut ca șeful băncii centrale a Italiei să critice această măsură.
In Romania, daca nu ar fi intervenit statul sa mareasca acest minim cat credeti ca ar fi fost salariul in Romania in prezent? Romania ar trebui sa inainteze cu pasi repezi spre o egalizare a pretului pe piata muncii. Deja surplusul lucreaza in tarile europene, ceea ce a venit ca o manusa producatrorilor de acolo, iar cei ce au ramas sunt necesari sa sustina tara. Daca i-am scapat si pe astia papa. Sa nu zica cineva ca nu a fost buna masura de marire a salariilor doctorilor. Prea mult deodata, intradevar, insa cu atat mai mult brusc se va reduce plecarea lor si unii se vor intoarce. In oglinda, dl Mugur Isarescu zicea in urma cu aproape 2 ani ca tigrul europei, Romania, are o crestere prea rapida a economiei si asta nu e sanatos. Ce a facut? A umbalt la dobanda cheie, a deraiat ROBORUL, iar efectul este exact ce si-a dorit. Franarea cresterii economice. Ma trist ca masinatiunile lui afecteaza vietiile a sute de mii de oameni.