Pentru plutonierul major Ionuț Butoi viața părea că se sfârșește în 2008. Mai exact, pe 31 august, în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan. Avea atunci 30 de ani și era la prima sa misiune. Rămas în scaun cu rotile în urma exploziei, Ionuț nu s-a lăsat doborât. Dimpotrivă. Este triplu medaliat la Jocurile Invictus de la Toronto şi Sydney, iar acum câteva zile, mai exact pe 1 Decembrie, și-a mai împlinit un vis: a fost cel care a dus portdrapelul veteranilor de război la Parada militară de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf. Povestea sa de viaţă este una impresionantă poate fi citit[ integral pe zaina.ro.
Ce s-a întâmplat în acea zi neagră
Aflat la prima sa misiune ca militar în Afganistan, viața i-a oferit lui Ionuț o a doua șansă. Cineva acolo Sus l-a iubit și a avut grijă ca el să trăiască. Dar, după acea zi, lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. Povestea începe undeva, pe 16 iulie 2008, atunci când Ionuţ Butoi, împreună cu camarazii Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a ajuns în Afganistan.
Pe 31 iulie, la exact două zile după ce a împlinit 30 de ani, Ionuț a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv, care a aruncat în aer TAB-ul în care se afla. În timpul tragediei, sublocotenentul Dragoş Alexandrescu – prietenul lui Ionuț și comandantul echipei cu care era plecat în acea misiune – și-a pierdut viața. Pe Ionuț, suflul deflagraţiei l-a aruncat, iar în momentul căzăturii şi-a fracturat coloana.
„Eram într-o misiune de patrulare pe Autostrada 1, între Qalat şi Kandahar pe o rază de 30 de km când maşina de patrulare a fost aruncată în aer de un IED (n.r.-dispozitiv exploziv improvizat). În momentul căzăturii, am rămas paralizat de la brâu în jos. Eram de o lună și jumătate în Afganistan…”, își începe Ionuț povestea.
O viață schimbată la 180 de grade
Nici până în ziua de astăzi nu-și amintește ce s-a întâmplat cu adevărat în acele momente care aveau să-i întoarcă viața la 180 de grade. „După accident am fost transportat la bază şi stabilizat, apoi am ajuns în Kandahar şi de acolo – nu aveam afectată doar coloana, ci și coastele – am fost trimis şi internat în Germania. Am stat opt zile în comă și, vă mărturisesc, că nici în ziua de azi nu-mi amintesc nimic. Credeam că am rămas fără centură, când, de fapt, eram paralizat, eram amorțit. M-am trezit acolo și nu știam ce este cu mine… ”, continuă Ionuț.
După aceea, i s-a explicat că are 1% șanse să mai poată merge vreodată. Primul gând care l-a terorizat la aflarea veștii a fost acela că va rămâne fără loc de muncă și nu-și va putea întreține familia. Nu a fost așa. Dar, cum după tragedii vine și câte-o bucurie, Ionuț a primit un semn să meargă mai departe. „La 6 luni după accident mi s-a născut primul băiat, iar asta mi-a dat puterea de a merge mai departe”.
Ani de recuperări și puterea de a merge înainte
A urmat apoi o lungă perioadă de recuperări. Patru ani de zile. Și, după primii trei ani de la accident, Ionuț s-a acomodat cu situația, a acceptat și a învățat să se descurce doar cu mâinile din scaunul cu rotile. Încercările nu s-au oprit aici. Ionuț a trecut și printr-un divorț. Nici atunci s-a lăsat îngenuncheat. Relația cu băiețelul său i-a dat, ca de fiecare dată, puterea să meargă mai departe, să înțeleagă și să se bucure de viață.
„Da, la început nu știi cu ce se mănâncă. Dar, mergând înainte și văzând că se poate să trăiești fără picioare, să te descurci doar cu brațele, am înțeles că se poate să trăiești și așa și că viața este frumoasă.”
Povestea integrală poate fi citită pe Zaina.ro.
..tinere sa ti deiee Dzeu viata lunga si fara suferinta (daca se poate) ..nu te intreb caare au fost motivele care te au determinat sa optezi pentru o asemenea experienta….asa ca …fara comentarii…mai ales ca vazz ca tu consideri ca te ai intors catre o viata ….apoape normala…sa fii sanatos ..si sa te bucuri de dragostea celor din jur..