Cu viitorul relației UE-Marea Britanie sub semnul incertitudinii și cu crize în Italia, Franța și în alte țări, 2019 va fi un alt an dificil pentru Europa. Iar dacă forțele populiste vor deveni majoritare în Parlamentul European după alegerile din mai, ar putea fi un an imposibil, scrie, pentru Project Syndicate, Joschka Fischer, fost participant la mișcările sociale din 1968, apoi politician, fondator al Partidului Verde din Germania și ministru de Externe într-o perioadă în care Berlinul a susținut intervenția NATO în Kosovo, însă s-a opus invaziei din Irak.
”Din perspectiva europeană, 2019 promite să fie un an dificil, dominat de provocări care se pot transforma în amenințări și în crize. Exceptând o mare razgândire, Marea Britanie se va retrage din UE, pe 29 martie 2019. Criza economică și financiară ce se pregătește în Italia se va intensifica, amenințând stabilitatea zonei euro. Franța va rămâne, cel mai probabil, sub asediul protestelor populiste, ceea ce îi va diminua potențialul de a prelua conducerea reformelor UE.
Mai mult, alegerile din mai pentru Parlamentul European ar putea aduce o majoritate sau o cvasimajoritate naționalistă, care îi va numi apoi pe membrii Comisiei Europene și ai Băncii Centrale Europene, pe Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și de Securitate. Nu mai trebuie să spunem că o victorie naționalistă ar fi un dezastru pentru UE, pentru că ar anula reformele necesare și ar diviza și mai mult statele membre.
Orice ar fi, drama politica internă a UE se va juca pe fondul turbulențelor internaționale. În timp ce Rusia își intensifică agresiunea din Estul Ucrainei, președintele Donald Trump poartă un război comercial împotriva Chinei și l-ar putea extinde și în UE (care a fost numită „rival”). Și, într-o perspectivă mai largă, economia globală slăbește, iar creșterea va continua să se reducă în lunile ce vin.
În fața acestor provocări previzibile, este în joc însăși supraviețuirea proiectului european. În ce privește Brexitul, multe vor depinde de modul haotic sau ordonat în care se va produce. În primul caz, ar fi perdanți peste tot, iar relația UE-Londra ar putea fi otravită pentru o lungă perioadă. Nimeni din UE și Marea Britanie nu își dorește acest deznodământ. Viața merge mai departe și după un divorț și este în intereseul general al ambelor părți să mențină o relație sănătoasă. Sperăm să câștige bunul simț.
Conducerea UE de la Bruxelles nu poate rezolva criza din Italia, dar poate da o mâna de ajutor. Italia are nevoie de creștere economică, ceea ce presupune modernizarea pe scară largă a economiei. Din nefericire, actualul guvern nu promovează politicile necesare pentru asta și a provocat în schimb o confruntare în privința regulilor bugetare ale UE. UE va trebui să dea dovada de flexibilitate, dar și să mențină principiile care asigură sustenabilitatea uniunii monetare. Asta sugerează că vom avea negocieri lungi și chinuitoare.
În Franța, ”vestele galbene” și-au articulat revendicările în principal în termeni economici, protestând inițial împotriva unei taxe pe carburanți. Însă mișcarea cuprinde și elemente ”identitare”, care au profitat de nemulțumirea francezilor legată de pierderea stilului de viață tradițional în perioada globalizării și a integrarii europene. Ca și în majoritatea statelor vestice, aceste sentimente sunt prezente în rândul clasei mijlocii și al muncitorilor, care au ajuns la concluzia că contractul social postbelic nu mai este valabil. Munca nu mai asigură securitatea economică și nici ascensiunea în ierarhia socială.
Elitele vestice nu vor recâștiga încrederea publicului dacă nu vor oferi răspunsuri, fără de care democrația și instituțiile ei fundamentale nu pot să funcționeze. În plus, echilibrul global al puterii se mută de la Vest la Est, criza încălzirii globale se intensifică, noile tehnologii revoluționează modul în care lucrăm și trăim, iar migrația și valurile de refugiați adaugă gaz pe focul populiștilor.
Dacă forțele populiste au un plan prin care să-și atingă scopul – statul națiune tradițional – și prin care să abordeze provocările de mai sus, atunci se pare că-l țin secret. În realitate, doar o Europă Unită poate rezolva aceste probleme și de aceea sunt atât de importante alegerile europene din 2019. Dacă populismul câștigă, Europa pierde.
Din păcate, multe dintre marile schimbări din ordinea internațională din ultimele decenii s-au produs în detrimentul Europei. Ascensiunea Chinei și revoluția inteligenței artificiale par să fi lăsat Europa deoparte. Până acum, Bătrânul Continent pare să fi adormit la volan. Daca nu se trezește repede, vom pierde șansa de a folosi forțele schimbării în beneficiul nostru.
A început o nouă eră, iar asta va deveni tot mai limpede pe parcursul anului viitor. Dezbeterile europene tradiționale nu mai pot lua ca un dat forța alianței transatlantice și nici progresul constant către „o uniune tot mai strânsă”. America lui Trump și-a luat la revedere și vechiul model social al Europei nu mai este valabil, iar până acum nu a apărut un înlocuitor. Nici nostalgia după o vârstă de aur și nici modelul autoritar al Chinei nu sunt alternative viabile.
Crizele care amenință Europa vor veni și vor fi vizibile pentru toți. În cel mai bun caz, 2019 va fi un an al manevrelor defensive, mai degrabă decât un an al începutului reînnoirii Europei. Însă, pe termen lung, singura opțiune este reconstrucția Europei. Această perioadă de tranziție va fi definită prin contradicții și va fi o perioadă ce nu va accepta nici scurtături, nici panacee.”
Ia te uita! ce-a facut el însusi, Fischer, pentru „Europa”? „Razboaie … preventive” în implanterea – cu de-a sila a … „democratiei” (citeste „exploatarea bogatiilor naturale, neocolonialism” : Yugoslavia, Irak, Siria, Ucraina, tari, odinioara, si-astazi, mormane de ruine, disperare, fake news, neo-nazism …). Pionier în a compromite ideea-n sine de UE. Alaturi de-o clica sinistra de „saizecisiopt”-isti, între care Cohn Bendit si Bernard Kouschner, toti, de calibrul unui Tony Blair si-al Cotoroantei Clinton. Somnul ratiunii naste monstri. @Sus Patria: Fischer „Nu avanseaza nici un gram de idee” fiindca nu-i în stare (nefiind vorba de … „razboaie … preventive”, de genocide, de singura, adica, manusa care-i vine la mâna). ps programul TAU electoral, în schimb = programul Vestelor Galbene.