Decretul prin care președintele Klaus Iohannis a prelungit, cu un an, mandatul generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Apărării, a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial, la capătul mai multor ore de tensiuni și acuzații.
Iohannis a avertizat vineri seara că întârzierea publicării în Monitorul Oficial a decretului și împiedicarea producerii efectelor acestui act ”are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”.
„Imediat după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Decretul Președintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul șefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condițiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaților, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României.
Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, de Legea nr. 202/1998, precum și de alte acte normative. Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituție, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituțiile cu atribuții în această procedură. Președintele României atenționează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 și, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecințe și atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate”, a transmis Administrația Prezidențială.
Mandatul lui Nicolae Ciucă expiră luni, 31 decembrie, fiind prelungit cu un an, „luând act de lipsa unei propuneri de numire”, potrivit anunțului de vineri al Președinției. Klaus Iohannis a semnat decretul pentru generalul Ciucă, după ce a reclamat că în ședința CSAT Guvernul i-a făcut o propunere care „nu respectă rigorile legii”.

Urmează Curtea Constituțională?
Premierul Viorica Dăncilă a avertizat, vineri, că decretul pentru prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă, semnat de președintele Klaus Iohannis, nu respectă condițiile de legalitate și creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională.
La rândul său, ministrul Apărării Gabriel Leș a declarat, după refuzul președintelui Iohannis de numire a propunerii MApN în funcția de șef al Statului Major, că decizia preşedintelui de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării (SMA) „este fără suport legal”, subliniind că atribuţiile şefului SMA vor fi delegate locţiitorului acestuia.
Conform Legii nr. 346 din 21 iulie 2006, şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.
Propunerea de prelungire a mandatului lui Ciucă nu a venit de la ministrul Apărării și nu are avizul primului-ministru Viorica Dăncilă. Decizia îi aparține exclusiv președintelui.
Generalul Nicolae Ciucă a fost propus șef al Statului Major al Apărării de către fostul ministru PSD Mircea Dușa, cu avizul fostului premier Victor Ponta, și numit de președintele Klaus Iohannis.
Singura solutie simpla: schimbati Constitutia. Model franco/american sau model german. Puterea executiva intr-o singura mana.