(DOCUMENT) Prinși cu protocolul în vine

Documentele au fost transmise la Comisia pentru Cercetarea abuzurilor, Combaterea coruptiei si Petitii a Senatului Romaniei, Ministerului Justiției, CSM, IJ, SIIJ si…

(DOCUMENT) Prinși cu protocolul în vine

Documentele au fost transmise la Comisia pentru Cercetarea abuzurilor, Combaterea coruptiei si Petitii a Senatului Romaniei, Ministerului Justiției, CSM, IJ, SIIJ si…

Senatorul PNL, Daniel Fenechiu, prezintă pe Facebook o adresă a Tribunalului Hunedoara, semnată de președintele instanței, prin care acesta recunoaște deschis că dosare  au fost soluționate ”de către profesioniști ai Serviciului Român de Informații, în baza Protocoalelor”. Documentul este din luna februarie a anului 2017.

„O adresa a Tribunalului Hunedoara, semnată de președintele acestei instanțe, care te pune pe gânduri…”dosarele penale….au fost soluționate în temeiul prevăzut de lege, de catre profesionisti ai Serviciului Român de Informații, in baza Protocoalelor…”
Si, alta prin care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ii cere destinatarului adresei emise de Tribunalul Hunedoara sa o depună „in original” la Registratura Parchetului, motivat de o eroare materială…
Am transmis- ma refer la Comisia pentru Cercetarea abuzurilor, Combaterea coruptiei si Petitii a Senatului Romaniei, Presedinte sen Iancu Caracota, adresele atat Comisiei comune pentru controlul SRI, cat si Ministerului Justiției, CSM, IJ, SIIJ si Avocatului Poporului…
PS. Cine crede ca PNL tolereaza abuzurile, greseste! „, a scris Fenechiu, atașând documentele.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. @Io -De acord.
    Pare ca Dancila nu stie de statul paralel ca era la UE,dar cand a chemat-o Dragnea a venit de graba si acum face pe nestitutoarea fericita ca a scpat de Dragnea si a ramas sefa!Ea la UE nu a aflat de referendumul cu basescu-USL,de Ponta si toate protocoalele de scamatori facute in Romania ?Imi este sila sa ma uit acum in actele normative pt.ca unii iau miliarde stand degeaba si nu-si stiu atributiile, nu e sarcina societatii civile.Insa din cate imi amintesc secretizarea si desecretizarea o face GUVERNUL ROMANIEI prin hotarari de guvern ,la fel chestia asta cu ORNISS,inventia SRI catatrofa nationala a tarii!Deci ,Dancila se face ca nu stie, baga capul intr eumeri si s-a spalat pe maini,lasand CSM si „secretizarea”pe care o poate elimina ea prin HG pe capul altora !Dupa ce toate guvernele tradatoare au admis secretizarea ilegalitatilor de tot felul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.