La noi, în chipul cel mai netransparent, așadar nedemocratic, a fost larg acceptată ideea că Justiția are o componentă care ține (și trebuie să țină) de securitatea statului. Nu securitatea națiunii, ci securitatea statului, un simplu instrument al voinței naționale.
Nu îndeajuns de simplu, câtă vreme, iată, statul nostru își consideră securitatea deasupra celei a națiunii înseși, care, prin adunările sale constituante și prin referendum, a postulat că vrea o Justiție independentă.
Acest conflict între voința națională (înscrisă în Constituție) și voința statului (înscrisă în protocoalele secrete) a marcat mișcările noastre politice din ultimii doi ani. Mișcări ce nu au clarificat deloc nivelul la care se desfășoară conflictul: între voința națiunii și voința statului.
Nu a fost pusă deloc întrebarea cheie: această voință statală în ce raționalitate a puterilor își află originea? Răspunsul care circulă (fără întrebarea cheie) pare a fi acela că locul de unde vine această voință statală ar fi un anume abuz personalizat.
Dar abuzul este prea rezistent ca să fie cu adevărat doar un abuz. Locul rațional al puterilor pe care îl căutăm pare a fi unul geostrategic: pare că statul nostru a acceptat o geostrategie de înfrângere a Constituției în beneficiul unei securități mai largi decât cea strict statală.
Alegătorul și cetățeanul care sunt ar putea înțelege o asemenea rațiune geostrategică dacă măcar ea ar fi declarată transparent. Dar nu este.
Din cărțile groase pe care le citesc, am aflat că o asemenea rațiune geostrategică netransparentă există la nivel global. Este vorba despre faptul că serviciile de informații ale marilor puteri lucrează mai degrabă pentru o nouă ordine globală, decât pentru guvernele care le plătesc serviciile. Acest secret bine secretizat să fie acela care vrea să pună pretutindeni Justiția în poziția de a proteja interese globale mai degrabă decât interese naționale?
Văd, la noi, acest joc global (cu terminale statale) în lipsa de argumente naționale a celor care (USR și PNL) vor să fie desființată Secția de investigare a magistraților, în condițiile în care, nouă fiind înființarea ei, Secția nu are protocol de cooperare cu SRI.
Nu poate exista un caz-școală mai clar vorbitor despre nevoia SRI de a controla în continuare cheile Justiției. Nimic n-a fost mai clar decât cinismul PNL, care a anunțat că Secția trebuie să se întoarcă la DNA. Așadar, e bun controlul SRI asupra Secției, căci ne ferește, cică, de controlul politic. Ne ferește, de fapt, de starea de independență a magistraților care ar ancheta alți magistrați.
Totul e pe față. Numai cuvintele sunt pe dos. Și conștiințele.
Ce poate fi mai limpede decât faptul că voința națiunii (reprezentată de o majoritate parlamentară) a fost contestată de voința statului (reprezentat de câțiva procurori) și, drept urmare, o minoritate parlamentară (USR și PNL) s-a executat și a propus o lege de desființare contra unei legi de înființare? Totul pentru ca SRI să-și poată relua controlul asupra magistraților care vor ancheta alți magistrați.
Avea dreptate Băsescu: „Am depolitizat Justiția, dar ea a fost înhățată de serviciile secrete.”
UE a fost și este de acord. Comisia de la Veneția a fost și este complice. Democrația de mult nu mai e ce-a fost. Noul autoritarism este unul global și lucrează prin serviciile secrete. Corupția marilor corporații este protejată în toată lumea. Doar în SUA, uneori, rareori, este scoasă la iveală, dar nici acolo nu este trimisă în fața instanțelor.
Daca se pleaca din start cu o cugetare tampa si mincinoasa specifica lui Basescu, se ajunge la concluzii false. Justitia este de 70 de ani in ghearele securitatii. Chestia cu politicul este o diversiune securista.