Sorana Cîrstea (106 WTA) a trecut de cehoaica Katerina Siniakova (37 WTA), scor 7-5, 6-2 și s-a calificat în turul doi al US Open.
Deși întâlnea o adversară mai bine clasată și nu mai câștigase o partidă din luna mai, din primul tur de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a făcut o partidă excelentă și s-a impus după o oră și 22 de minute.
În turul secund, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Aliona Bolsova Zadoinov (100 WTA), cea care a realizat, de asemenea, o surpriză în prima rundă, eliminând-o pe Barbora Strycova (31 WTA), scor 6-3, 0-6, 6-1.
Și nu este singura veste bună. Tenismenul Marius Copil, locul 93 ATP, l-a învins, în nopatea de marţi spre miercuri, cu scorul de 6-3, 5-7, 7-6 (11), 4-6, 6-1, pe francezul Ugo Humbert, locul 63 ATP, calificându-se pentru prima dată în carieră în turul al doilea al US Open.
Copil s-a impus în faţa francezului în vârstă de 21 de ani după un meci de patru ore şi 15 minute