Două centre pentru îngrijirea marilor arși sunt inaugurate săptămâna aceasta în cadrul spitalelor județene de la Timișoara și Iași. Centrul de mari arşi de la Timişoara va avea cinci locuri, iar cel din Iaşi şase locuri.
Centrul de Mari Arşi al Spitalului Judeţean din Timişoara a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Din cele cinci boxe, trei vor funcţiona imediat, iar două vor fi date în folosinţă peste două-trei săptămâni, după ce vor fi recepţionate de Consiliul Judeţean Timiş. Pintea a declarat că este o zi istorică, în care este inaugurat cel mai mare centru de mari arşi din ţară.
„De când am intrat, zâmbesc, pentru că în sfârşit avem un centru pentru mari arşi care poate să trateze acest pacient în condiţii absolut optime, pentru patologia aceasta. Am văzut centre din străinătate şi sunt atât de mândră că acest centru este identic şi poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că acest centru, de mâine, va putea să primească pacienţi, că are medici şi personal, mediu pregătit pentru a trata acest tip de pacient, că Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale şi spitalul au realizat această minune. Este o zi istorică, practic sunt primele paturi care corespund cu adevărat tuturor standardelor. Am vrut ca atunci când dăm drumul, de mâine să poată intra pacientul”, a Sorina declarat Pintea.
Ministrul a spus că pentru acest centru au fost aprobate încă două linii de gardă şi în total sunt cinci boxe.
„Pentru spitalul din Timişoara s-a aprobat funcţionarea a încă două linii de gardă pe acest centru şi încă două posturi de medici specialitatea chirurgie plastică, tot pentru acest centru. Sunt 5 boxe, trei vor fi funcţionale imediat şi două imediat după ce Consiliul Judeţean va semna recepţia, deci nu am putut spune că sunt funcţionale, decât în momentul în care vor putea intra pacienţii. Dar dacă va fi nevoie şi vom avea pacienţi care vor necesita îngrijiri imediate, eu sunt convinsă că nu ne vom împiedica de o foaie de hârtie. Cât de curând va fi semnată recepţia, pentru că sunt lucrări făcute de către Consiliul Judeţean, de asta spuneam, Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii au realizat minuni”, a mai afirmat Pintea.
Inaugurarea celor două centre are loc la aproape 4 ani de la tragedia de la Colectiv.
La Bucuresti exista un spital pentru arsi. Se pare ca functioneaza destul de bine. Toti cei cu mari probleme sunt adusi din toata tara aici. La Timisoara au sanse minime.